Poveste din Piatra Craiului

Am fost cu Clubul Nostru (CN) in Piatra Craiului. Hotarasem ca o parte din noi (Pico, Ana, Stefan si eu) sa plecam vineri dimineata cu microbuzu din autogara Militari spre Rucar. Altii 3 (Gheorghe, Piticu si Andra – care nu a mai venit) plecau cu trenu.
Noi, cei cu microbuzu, trebuia vineri sa ajungem pana la refugiul „La Funduri”. Ne alimentam cu apa la Brusturet. Avand in vedere ca am fost avertizat de cateva ori ca „Atata apa cata cari, atata bei” si „O sa mori de sete daca nu iti iei apa!” am pus 5l jumate in rucsac si am pornit. Am ajuns destul de usor la refugiu, spre norocul nostru cu 10-15 minute inainte sa inceapa furtuna. Din pacate nu am putut face focul si sa ne uitam la stele, cum aveam in plan, asa ca am mancat ce aveam prin rucsac. Refugiul a fost ok, nu a picurat decat printr-un singur loc. Se propune sa jucam mima, dar eu, antisocial fiind refuz sa particip, asa ca se lasa si restu pagubasi. Ne culcam devreme ca nu prea aveam ce face iar a doua zi la 5 dimineata trebuia sa plecam. Pun ceasu la 4 sa sune pentru ca vroiam sa mananc iar ceilalti se hotarasera sa nu manance nimic de dimineata se sculau la 4.30. Incepem sa ne catzaram si sa traversam creasta pana la refugiul Saua Grind. Totul a decurs foarte bine, cu execptia unor mici probleme la catarat din partea lui Stefan. Ajungem cam greu la refugiul din Saua Grind, unde l-am gasit pe Raul care a urcat direct acolo vineri, pe Lanturi, prin furtuna. Cand am vazut refugiul de aici ne-am dat seama ca noi am stat la hotel la cum arata. Mai fusese un grup mai mare (vreo 10) la refugiu si ii plouase cam toata noaptea prin crapaturi. Dupa vreo 20 de minute au aparut si Gheorghe cu Piticu. Ei dormisera in ref. Ascutit. Am mancat si am facut poze langa „La Om” dupa care noi ne-am continuat drumul spre nord iar ei spre sud, urmand sa ne intalnim sambata seara la refugiul Grind (ala de jos). Pana la vf. Ascutit suuuper priveliste. Poteci de 30-50 cm, la stanga prapastie, la dreapta perete (sau invers). Catzararile au fost pe pereti cu prize foarte bune, asa ca nu mi-au pus mari probleme. La Ascutit am facut iarasi popas de mancat, baut apa (ca aveam din belsug), admirat peisajul. Batea putin vantul si fiindca eram incalziti dupa drum ne era cam frig, dar eu am preferat sa stau afara sa mananc si sa ma uit la nori. Ceilalti s-au dus in refugiu (asta arata poate chiar mai rau decat Saua Grind). Cat am stat acolo a trecut si un grup de cehi. De aici am pornit spre Curmatura si am coborat pe o vale plina de pietre alunecoase (nu pe Lanturi din pacate) pe care am injurat-o la fiecare 2 pasi si unde am reusit sa-mi fac o zgarietura la mana stanga intr-un pom (stupid). Inainte cu vreo 10 minute de Curmatura eu am facut o pauza mai lunga sa il astept pe Stefan, timp in care Ana si Pico au ajuns la cabana. Cand am ajuns in fata curtii, am avut impresia ca a trecut mult mai mult timp si ca s-ar putea sa ne astepte la punctul de alimentare cu apa de dupa cabana si am continuat drumu. Nu erau acolo, asa ca ne-am intors la Curmatura unde am facut o pauza de Cola. De aici ne-am indreptat spre „La Table” rapid, fiind deja aproape 19.00 ceasul iar pana acolo ar fi trebuit sa facem vreo 2 ore. Pico, vazand ca Ana merge cam incet i-a luat rucsacul si cat a stat el sa il lege, eu cu Ana am luat-o inainte. I-am dat ceva emotii lui Pico dupa asta ca ne-am oprit sa ii asteptam cand mai aveam vreo 10 minute pana „La Table” iar el credea ca am luat-o pe alt drum (desi numai unu era pe acolo). Aici incep sa am semnal si primesc mesaj de la Raul „Va asteptam la table” si atat. Ne uitam in jur, nimic. Incepem sa ne punem intrebari de ce nu ne asteapta la Grind cum era planuit. Nu gasim un raspuns si ne continuam drumul. Ajungem super repede la Grind si aici surpriza previzibila dupa mesajul lor. Era plin. Eu cu Stefan ne ducem sa vedem cine este. Era un grup de vreo 10-15 oameni. Vorbesc cu ei si aflu ca Gheorghe si ceilalti trecusera pe la 7 pe acolo si plecasera catre o stana din „Poiana Baciului”, da nu au stiut sa ne spuna unde este stana asta. Ne-au dat o sticla de apa de 2 litri si ne-am luat la revedere. Cand ne-am intors in poiana unde ne asteptau restu tocmai a primit Ana telefon de la Raul si ne-au explicat ca sunt la o stana dincolo de Table, la vreo 40 de minute (pe traseu normal). Ne luam rucsacii in spate si ne intoarcem rapid. Coboram de-a dreptu printre copacii doborati de taietorii de lemne si prin mocirla (Stefan se impiedica si se agata cu mana de niste urzicii) si ne intalnim cu Raul si Gheorghe care au venit in intampinarea noastra. Ne iau ei rucsacii si plecam spre stana. Am ajuns acolo la 23.00. Seara super vreme. Cer senin, lemne uscate. Facem focul si mancam. Eu nu aveam chef decat sa zac pe izopren cu burta in sus si sa ma uit la stele, ceea ce am si facut. N-am mancat din preparatele lui Gheorghe preferand niste biscuiti si miere.
Noaptea am ne-am pus izoprenele in stana peste cetina asezata de Piticu, ne-am bagat in sacii de dormit si ne-am culcat, dormind pana la 10 dimineata (suuuuper). Desi ne asteptam ca noaptea sa ploua (si eram foarte fericiti ca acoperisul stanei „parea” foarte bun) nu a fost asa si ne-a fost chiar cald. Cand am deschis ochii dimineata si privim spre acoperis vedeam cerul prin el. Bine ca nu a plouat, ca nu stiu daca Gheorghe si-ar fi pus planul in practica sa se suie pe acoperis sa il repare.
Am plecat spre Zarnesti cu intarzierile de rigoare si goniti mai mult de norii si tunetele care au inceput imediat dupa ce am terminat de mancat. Mi-am lasat pelerina lui Dan (pe care am cam gaurit-o) pe mine, si o mai aveam si pe a mea la indemana in caz ca incepe ploia rau. Dupa vreo 20 de minute de mers a inceput sa toarne. Mi-am pus pelerina mea, care acoperea si rucsacul, si am continuat drumul (nu era prea funny sa mergi cu pelerina pe ploaie, da era mai sanatos). Drumu pana la Zarnesti a fost destul de plictisitor, singurele aspecte notabile fiind noroaiele, turmele de vaci si doi alpinisti care se catzarau pe o stanca.
Din Zarnesti am luat trenul catre Brasov si de aici personalul catre Bucuresti.