M-am intors din Vama Veche. Dar acest blog nu va fi despre ce frumos m-am distrat eu acolo si ce am baut ci despre „Vama mea” si ce am gasit. De fiecare data cand merg la VV intalnesc oameni fericiti ca traiesc, care nu ma cunosc, dar intra in vorba cu mine (ci nu ca sa imi ceara cinci mii de lei sau o tigara), danseaza si se bucura fara ca nici ei sa stie de ce. De fiecare data insa intalnesc si idioti acolo. Sambata seara, in timp ce foarte multa lume se bucura de o falsa senzatie de libertate pe care ti-o da marea, plaja, muzica, bautura si tigarile (diverse), unii se bucurau facandu-si nevoile pe corturile altora sau incercand sa ciordeasca bagaje scapate putin din vedere.
Aproximativ la aceasi ora, cand intru la terasa „Expirat” un tip la vreo 19-22 de ani vine cu zambetu pana la urechi la mine, imi intinde tricoul pentru a vede mai bine ce scrie (Stufstock 3), se uita la mine tot zambitor si imi zice „frumos”. Dupa care incepe sa tzopaie, initial in jurul meu, ma imbratiseaza si apoi dispare in noapte, probabil la alta terasa. Aceasta este Vama mea. Vama in care nu se percep taxe pe fericire. Vama in care ma imbratisez cu necunoscuti si impart mancarea cu cine imi cere. Vama in care am hotelul in rucsac si nu trebuie sa ma feresc de autoturismele care circula pe strada. Vama in care plec de la o terasa pentru a-mi dezmorti picioarele nu pentru ca nu imi place muzica. Din pacate nu am gasit asa ceva la Vama Veche vara asta.
Cateva poze de la actuala Vama Veche.