Plec cam cu dureri de cap si obosit de la servici azi. Ma urc in autobuz, dau din coate si… nu prind scaun. Tocmai s-a asezat pe el unu, nu-l vad prea bine ca sunt nitel in spate. Intoarce fata catre mine si imi dau seama ca era un fost coleg de liceu, de la o alta clasa. Nu l-am mai vazut decand am terminat a XII-a. Zicea ca vrea sa dea la politie. Alerga cu nu stiu ce dosare si spagi. Da era tampit. Cea mai mare provocare stiintifica pentru el era rezolvarea ecuatiei de gradul I.
M-a recunoscut. La naiba. Zambesc si il salut: „Hai noroc. Ce faci?”
El: „Bine. Tu?… aaa” Pun pariu ca nu isi mai aminteste numele meu.
Eu: „De la munca. Tu?”
El: „La fel.”
Eu: „Ce lucrezi?”
El: „Aaa, pai la o firma. Sunt manager si sunt student la management” si-mi indruga despre firma aia cat de bine e acolo si ma invita daca am nevoie de ceva sa il sun. Pun pariu ca e unu din aia care iese la bere cu vreun patron burtos si l-a pus sa aiba grija de ceilalti angajati. Mai barfim vreo doua statii despre ce idioti erau unii colegi si ce au ajuns, despre cum trebuie sa dea spagi cand vin controale si ce descurcaret e el.
Eu: (Zambesc). „Trebuie sa cobor… ”
El: „Bine. Uite, daca vrei sa imi dai un telefon.” Baga mana in buzunar si scoate o carte de vizita pe care mi-o da. O bag in buzunar la geaca.
Cobor. Autobuzu pleaca. Lumea se indreapta grabita in diverse directii. Cat pe ci sa ma ciocnesc cu o blonda care s-a oprit in drum sa-si aprinda o tigara. Trec pe langa un cos de gunoi. Scot cartea de vizita si o arunc.
(Eu nu este Razvan iar El nu este colegul lui Razvan – doar o intamplare posibil reala)
urasc oamenii care scot carti de vizita din buzunar si sunt foarte siguri ca te vor impresiona cu asta. le place acea mica hartiuta pe care scrie numele lor, locul unde robotesc(adik muncesc ca si robotii) si sfintele lor numere de telefon(fiindca e foarte la moda sa ai mai multe cartele si daca buzunarul de robotel iti permite, si mai multe telefoane..preferabil de la firme cu prestigiu si cat mai multe functionalitati) toate acestea pentru ca vor doar sa ste ca cineva, candva poate avea nevoie de ei, deoarece ei nu au nevoie de ei insisi