Nu vreau numaru tau

Duminica eram cu V. pe plaja prin Vama Veche dupa ce bagasem o ciorba la El Commandante si ne indreptam spre Stuf. La un moment dat, trecem pe langa un cearsaj pe care erau 4 tipe. Una din ele statea cu fata in sus, topless si avea picioru drept bandajat. Ne holbam in trecere la ea si ea la noi. Eu ma intreb cu voce tare
– Ce-o fi patit fatuca asta la picior?.
La care V. :
– A cazut din avion
– Care avion?
– Ala cu nutline.
– Hmm… Bine. Soarele e de vina. S-a lovit probabil in apa in timp ce inota.
– Nu cred. Cred ca a cazut din avion. Hai sa o intrebam.
Eu:
– Ce rost are ?
– Sa aflam.
– Bine.
In timpu asta mersesem vreo 30 de metri. Ne intoarcem si ne protapim in fata domnisoarei:
V. o intreaba:
– Auzi, ce ai patit la picior?
Ea:
– Hihi, m-am ars cu ceara cand ma epilam.
Eu:
– Asta pentru ca te epilai. Sa nu te mai epilezi ca ne plac si femeile paroase.
Si dau sa plec… V. daca tot intrase in vorba, mai vroia sa stea… da’ vine dupa mine pana la urma.
Mai mergem 20 de metrii la care V zice:
– Draguta tipa aia
– Da, avea sani marfa
– Hmm. Pacat ca nu i-am cerut numaru de telefon.
– Mda. Pacat…
V:
– Vrei sa il ceri ?
– Eu. Nu, ca sunt timid si nu cer numere la necunoscute.
– Vrei sa il cer eu in locu tau?
– La ce folos. Pun pariu ca e din mai stiu eu ce Botosani, Satu Mare..
– Nu e ma. Hai sa il ceri.
– Nu i-l cer eu.
– Ufff. Bine il cer eu… pentru tine. ca eu n-am telefonu incarcat.
– Bine.

Ne punem iar in fata domnisoarei si V zice:
– Auzi, tanaru din stanga mea vrea sa iti ceara numaru de telefon…
Eu:
– Nu il vreau neaparat. Mai mult el vrea… eu sunt curios in schimb de unde esti. Pun pariu ca nu esti din Bucuresti.
Ea, zambind cu gura pana la urechi:
– Nu sunt.
Eu catre V.
– Vezi, nu e din Bucuresti. Nu are rost sa ii cer numaru de telefon.
V.:
– Da’ de unde esti?
Ne mai abureste nitel si ne zice ca din Constanta.
Eu:
– Din orasul Constanta. Ca asa ar fi ok sa iti cer numaru de telefon, ca mai am prieteni in Constanta.
Ea:
– Nu.
Eu, facand o fata dezamagita:
– Nu… nasol. Atunci nu ti-l cer ca n-are rost. Nu cred ca o sa vin vreodata la tine. Asa ca… asta e.
V. catre ea:
– Da’ cand o sa cresti mare o sa te duci la facultate in Bucuresti, nu?
Ea:
– Da.
Eu:
– Da, da’ cand o sa fie mare. Uita-te la fata ei, nu are nici macar 16 ani… Mai e mult pana atunci.
Ea, revoltata da cu gura zambind:
– Sunt clasa a 11. Am trecut a 12a.
Eu:
– Felicitari. Deci mai ai un an… Tot e mult. Totusi, la ce vrei sa dai ?
Ea:
– La actorie.
Eu:
– Actorie? E naspa. Nu e bine. Nu vreau numaru tau de telefon.
Ea:
– De ce e naspa ?
Eu:
– Pai e ceva ce nu e palpabil. Te joci cu sufletele oamenilor. Ii faci sa rada sau sa planga, cum vrei tu.
Ea:
– Da…
V. intervine:
– Hai ma, cere-i numaru de telefon si gata. Daca mai vrea sa ti-l dea.
– Pai de ce i l-as cere? Nu e din Bucuresti, nu e nici macar din Constanta, vine abia peste un an in Bucuresti si da la actorie… Mai vrei

motive ?
Eu, catre ea:
– Bine, ai macar telefonu pe Orange?
Ea:
– Nu.
Eu:
– Nici macar atat? Bine. Atunci chiar nu vreau numaru tau, fiindca nu o sa te sun. Pa.
Si am plecat.
V. se uita in urma si vine… dezamagit imi zice:
– De ce nu i-ai luat ma numaru de telefon?
Eu:
– Veneai tu la Constanta dupa ea ?
– Hmm. Ai dreptate… nu prea avea rost.