Ursul Trubadur a implinit 6 ani, ocazie cu care au organizat o intalnire, cu „cat mai multi” dintre cei care sunt sau au mers vreodata cu ei, la Cabana Padina. M-am gandit sa merg si eu cu ei, sa le zic la multi ani si sa revad zona Padina.
Desi initial se anuntasera vreo 80 de oameni, in tren au ajuns vreo 70. Majoritatea am luat-o pe piciorul Pietrei Arse din Sinaia (intinzandu-ne pe juma de munte), in timp ce altii au ales traseele „extreme” pe Bucsoiu – Omu, pe Balaur sau pe Valea Alba.
Ajunsi la cabana, Vladimir ne-a repartizat in camere (am avut onoarea sa pot sa imi aleg camera si patu pentru ca am fost baiat harnic si am ajuns odata cu el), am bagat ceva mancare (ciorba – 3 lei, ceaiu – 50 de bani) dupa care am inceput o cantare (4 chitare din care un double-six) pana pe la 12 noaptea. Din cand in cand ne intrebam ce se intampla cu cei care au plecat pe traseele lungi si intarziau sa apara. Pana la urma au intrat in zona de semnal la telefon si s-a putut comunica cu ei. Erau bine dar foarte obositi, ajunsera la Pestera si se indreptau spre Padina.
A doua zi, dupa un somn „leganat” – cine a dormit in paturile de la Padina stie la ce ma refer (se leagana ca „vapoare”) – m-am trezit pe la 9 si nitel si am iesit pe afara sa admir ceata. Din pacate vreme superba de cu o zi inainte fugise. Dupa ce mananc si imi (re)fac rucsacul si mai pierd vremea prin cabana socializand cu oamenii pornesc la drum cu o parte a grupului. Ne-am oprit la cabana Zanoaga pentru regrupare si mancare unde am fost primiti foarte frumos, dar cand au vazut ca suntem „bocancari” ci nu „pantofari” (cabaniera sau mai bine zis receptionera s-a mirat ca am avut curajul sa facem un traseu atat de lung) au cam schimbat tonu si aprope ca ne invita sa plecam mai repede. Motivul: nu am comandat destul. Doar ceaiuri si 3 mamaligii (cred ca le-am facut o vanzare de peste 50 de lei). Oricum, la iesire i-am spus „Adio” doamnei care vocifera. Trebuie sa mentionez peisajul superb din Cheile Orzei care, desi era ceata, m-a incantat. La Vanatori ne astepta microbuzul sa ne ia si sa ne duca in Pietrosita de unde am luat trenul spre Titu, apoi spre Bucuresti (Leonidas s-a descurcat excelent la „cumparat” bilete).
Puteti vedea poze pe site-ul Ursului Trubadur.
Si cheile tatarului sunt superbe 😀
nu m-au incantat la fel de mult. in orzei eram mai aproape de rau, auzem cum cade apa in cascada, simteam pietrele alunecoase sub picior si priveam raul „in ochi” cand treceam pe podetzele de lemn.