Viena si Amsterdam – prima zi

Asa cum am spus, iata unele povesti din excursia in Olanda. Scuze pentru eventualele greseli gramaticale sau de logica. Nu am stat sa recitesc textul si a fost scris in etape.

Pregatit din timp cu bilete de avion low cost, de la SkyEurope, 3 la pret de 2, adica vreo 70euro de persoana si cu biletele la AC/DC in rucsacul mic, duminica seara am pornit impreuna cu Mihu si Alexandra spre aeroport. Desi, din cauza unor avertizari ca SkyEurope are intarzieri foarte mari, aveam unele emotii, avionul a decolat aproximativ la timp si intr-o ora jumate eram pe aeroportul din Viena.
Dupa ce ne-am luat bagajele in spate am plecat putin spre oras. Aveam aproximativ 6 ore de cutreierat. Pentru a ajunge de la aeroport in centrul Vienei exista doua posibilitati. Prima si cea mai usoara, urmezi convoiul de lume si sagetile catre trenurile CAT – City Airport Train (logouri verzi). Acesta te duce in centru in 15 minute nemtesti dar costa 9 euro. A doua varianta, ceva mai complicata, este sa iesi din aeroport si sa intri la metroul de alaturi, cel normal si folosit de localnici, care te duce in oras in vreo 30 de minute. Diferenta: pretul biletului este de vreo 3 euro si ceva (3.70 daca nu ma insel) si faptul ca trebuie sa citesti diversele afise cu programul metroului care sunt in nemteste. Ziua se pot intreba oamenii de pe acolo, noaptea mai greu… Un alt aspect este ca biletul se cumpara de la un automat care stie sa dea si restul, la care se poate plati cash (monede sau hartii) sau cu cardul. Daca platesti cu cardul iti da si un fel de factura. Daca nu ti-ai potrivit ceasul cand ati ajuns in Viena, o poti face dupa cum vine acest tren/metrou.

Ajunsi in centru am vrut sa vizitam Prater-ul dar din pacate acesta se inchidea pe la 12 asa ca am intrat intr-o carciuma (cred ca singura) care mai era deschisa la ora aia, am baut o bere si am vizualizat un post TV cu anunturi porno, unele de-a dreptul hidoase cu „old fat women”.
La insistentele Alexandrei am pornit sa cautam „barul cu cea mai buna sonorizare din Europa” in care se asculta bine inteles muzica electrica (denumita de aici inainte electro-casnica) si anume Flex Bar. Dupa ce am mers vreo ora si ceva, poate doua, cu rucscau mare in spate si cel mic in fata ajungem langa Flex… si liniste… Vedem un tip cu o sticla in mana ca venea dinspre bar spre noi leganandu-se. Il intrebam daca „ala e flexu?”. Cica „Ja… but is closed. too late. at three everything is closed… tomorrow…”. Ne asezam pe niste banci, dezamagiti ca nu am ascultat elecrocasnica, facem niste poze si plecam inapoi spre aeroport.
Ajunsi aici facem check-in-ul si ne imbarcam fara vreo problema, ne ocupam locurile si bagam somn pana la Amsterdam. Eu, am adormit ceva mai greu asa ca la decolare am vazut un iepure care alerga paralel cu avionul pe campia de langa pista. Nu a reusit sa ne depaseasca urecheatu asa ca a renuntat cand a vazut ca o luam in sus. De asemenea deasupra Olandei, cand am inceput sa coboram, m-am trezit si am putut admira zecile de canale ce brazdeaza zonele invecinate Amsterdamului. Am ajuns pe aeroport cu cateva minute intarziere fericiti ca zvonurile despre intarzieri nu se adeveresc.
In prima noapte trebuia sa stam la un hostel, undeva prin spatele Rijksmuseum. Alexandra le da telefon si ne anunta o veste proasta: paturile noastre se elibereaza abia la ora 14, dar putem sa ne lasam bagajele la ei. Super, hai sa pornim catre acolo sa scapam odata de rucasci astia mari.

Mergem la casa de bilete si ne cumparam bilete pentru o ora, in ciuda sfatului vanzatoarei de a ne face un abonemanet pentru o zi (vreo 7 euro si ceva). Costul unui astfel de bilet a fost de doar… 3 euro. Ne urcam in tramvaiul 5 care, alaturi de tramvaiul 2, ajungea la Rijksmuseum, bifam biletul si il intrebam pe nenea vatmanu’ daca va trece se va intersecta cu strada la care ne spusesera cei de la hostel sa coboram. Raspunsul lui a venit promt: „Yes”.
Ne asezam pe scaune si mergem noi vreo 3 statii si strada noastra nu era afisata desi parea ca suntem in centru. La un moment dat, Alexandra nu mai rezista si se duce sa il intrebe cam cate statii mai sunt. Ii raspunde ca se va afisa sus statia. Se intoarce la loc si asteptam linistiti sa scrie sus numele strazii noastre. Si mergem… Si mergem… Si mergem… si nimic. Au inceput sa apara blocuri in locul caselor, bulevarde mai largi in locul stradutelor mici din centru, sa urce negri in tramvai… si noi tot mergeam. Alexandra se duce din nou si il intreaba de strada noastra. La care acesta raspunde „You must go back!”… Pai cum asa? Nu spuneai ca o sa se afiseze strada noastra cand ajungem acolo?
„No…”
Pai cum „No” ? Unde trebuia sa coboram ?
La statia X… It’s not my fault. Nu ati intrebat la ce statie sa coborati.
Coboram la prima urandu-i toate cele bune, trecem pe partea cealalta si asteptam tramvaiul 5 din sens invers. Vine in 5 minute. Eu ma uit la fata vatmanului sa nu cumva sa fie tot ala… ca ma gandeam ca poate a ajuns la capat si se intoarce. Era altu. Unu cu ochelari de soare care ii dateau aspect de Batman.
Urcam si il intrebam de strada noastra si, de data asta, de statia unde trebuie sa coboram. Ne spune numele strazi si mergem sa ocupam niste locuri. Eu imi pun ruscacu mare alaturi si pe cel mic (de oras) pe scaun langa mine. Stateam noi si admiram peisajul cand vedem ca se afiseaza numele statiei unde ne zisese  sa coboram. Ne ridicam repede, ne punem rucsacii mari in spate si sarim din tramvai. Ne uitam in jur… tramvaiul inchide usile, pleaca si eu ingrozit spun: „Aaaaa… Mi-am uitat rucsacu mic cu actele si banii in el in tramvai”. Toti se uita ingroziti… la mine si la tramvaiul care se departase. Apar ideei care de care mai nastrusnice, precum „ia o bicicleta si urmareste tramvaiu”. Ne ducem la niste femei care astepau tramvaiu si le spunem patania. Acestea se uita la biletele noastre si dau un telefon (de pe telefonul meu) la numarul inscriptionat. Le raspunde un robot care le-a zis ca „pentru obiecte pierdute accesati siteul www…” Dupa aceea ne arata ghereta unor politisti (un fel de comunitari de-ai lor) sa ii intrebam pe ei. Ii intreb si ei ma sfatuiesc sa ma duc la „Central Station”, la reprezentanta firmei de transport. Bag mana intamplator in buzunar si dau de portofelul cu bani. Sunt ceva mai linistit. Cel putin nu o sa mor de foame cateva zile. Ne intoarcem in statie sa astepam iarasi un tramvai catre Central Station. Alexandra decide sa se duca sa caute hostelul si sa isi lase rucsacu mare. Dupa ce pleaca, in timp ce asteptam tramvaiu observ ca aveam agata de mine o borseta. Ma uit in ea si vad buletinu… Rasuflu usurat. Nu mai trebuia sa merg pe la ambasada. Puteam iesi din Olanda cu buletinul. Incerc sa imi amintesc, ceva mai lucid, ce aveam eu in rucsacu ala in afara de o geaca. Imi amintesc… biletele la AC/DC… Imi venea sa plang.
Apare in sfarsit un alt tramvai 5 spre Cental Station. Ma urc eu cu Mihu in el si ii explicam ce si cum… Vatmanu ne sfatuieste sa mergem cu el pana la un moment dat, dupa care sa coboram si sa asteptam tramvaiu in care am uitat rucsacu si sa il intrebam pe celelalt vatman daca stie ceva si abia apoi, daca nu il gasim, sa mergem la Central Station. Asa si facem. Dupa vreo 3-4 statii merse cu el coboram si asteptam… Vine un 5. Ne uitam la fata vatmanului. Nu semana cu Batman al nostru. Urcam totusi si mergem o statie inapoi, timp in care m-am uitat in zona in care statusem de rucsacu meu.  Coboram si il asteptam pe urmatoru care a si aparut dupa vreo 3 minute. DAAA. Era Batman. Mihu urca prin fata, eu pe la mijloc. Recunosc scaunu pe care statusem. Era gol… Ma uit disperat in fata si ce vad? Batman tinea in mana rucsacu meu si il arata lu Mihu. Dau din coate, calc oamenii in picioare, il arunc pe unu prin geam si ajung in fata.
– This is your bag?
– Yeeeees…
– Are you sure?
– Yeeeees…
Si mi-l da.
– Next time be more carefull.
– Yeeeees… Thank you very very much.
Luam rucsacu si sarim din tramvai. Imi povesteste Mihu ca i-a zis ca dupa ce am coborat o persoana a observat ca l-am uitat pe scaun si i l-a dus lu Batman.
In euforia produsa nu ne-am mai dat seama ca trebuia sa fi ramas in tramvaiul ala ca sa ajungem inapoi in centru, unde o lasasem pe Alexandra. Astepam urmatoru tramvai, timp in care ma asigur ca biletele la AC/DC erau acolo. Le iau in mana, le pipai si le pun la loc.
Peste o juma de ora eram la hostel si ne lasam bagajele. Trebuia sa revenim dupa 2 sa ne luam in primire camerele. Era in jur de 12.30, asa ca ne-am indreptat spre centru (la 5 minute) unde am gasit un coffeeshop si am stat si noi la o masa „like normal people”, cum ar spune Alexandra, pe malul unui canal, admirand ratele, oamenii si bicicletele. Pe la 15 ne-am intors la hostel unde am bagat un somn adanc dupa mai mult de 27 de ore in care nu mai dormisem in pozitie orizontala. Seara pe la 9, cu fortele refacute, am pornit iarasi spre centru, am gasit o terasa draguta, gen Irish Pub la 5 minute de Leidsplein, unde am baut o bere. Dupa acea am pornit spre celebrul Red Light District. „Admiram” unele creaturi din vitrina, trecem pe langa un grup de englezi beti, chicotim cand il vedem pe unu negociind sau pe altul iesind zambind… si ne tot plimbam pe strazi pana pe la 2 jumate noaptea cand dintr-o data totul incepe sa dispara. Toate barurile se inchideau la 3. Nu mai gasim nimic deschis, nici macar sa bem un suc asa ca ne-am indreptat spre hostel si ne-am culcat.

Va urma…

Facebook Comments

Un comentariu la „Viena si Amsterdam – prima zi”

  1. Mamaaaa da’ ce de activitate ati avut frateee! asteptam cu interes partea a doua si niste poze! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.