Dan Andrei Aldea – Noi nu ne temem

O melodie care merita tot respectul din punct de vedere muzical, al versurilor (compuse de Marin Sorescu) si al mesajului (avand in vedere perioada cand a fost lansata). Discul a fost retras din magazine a doua zi dupa lansare.

Reproduc mai jos o parte dintr-un interviu mai amplu cu Dan Andrei Aldea:

În momentul cînd am decis să plec, am pus toate astea în balanţă: şi patriotismul, şi dragostea de glie, şi datoria faţă de tineret, şi prietenii. Totul. Nici nu aveam prea mare alegere; nu se ştia dacă mai apuc să mai primesc viză vreodată. Era ultimul meu turneu cu Sfinx, plecarea mea din grup era de mult decisă, de mult nu-mi mai dădeam nici bună ziua cu ei – şi era de aşteptat ca informatorul grupului să se răzbune pe mine într-un fel; doar îşi vedea dispărînd vaca de muls. Am hotărît că, oricum o dai şi oricum o suceşti, o doză de fair-play trebuie să existe în viaţă. Te rog şi pe tine, Nelu, şi pe eventualii cititori, să-ţi raspunzi (să-şi răspundă) cît de onest se poate: S-a comportat România fair-play cu mine, cu unul care se naşte o dată la un secol? Ce să fi ales: să mă întorc, să nu mai pot ieşi vreodată nici în Bulgaria? Să fiu din nou prada fiecăruia care vrea să profite de pe urma mea? Să mă las din nou insultat de nulităţi ca Magdin? Să-mi spună fiecare idiot de la cultură ce să fac şi ce să nu fac? Să aştept viitoarea percheziţie la mine acasă, cînd gentlemen în jeep-uri militare vin, spun că ar căuta aur, dar de fapt ridică cel mai mic petic de hîrtie scrisă? (ştii cum veneau? ca vulturii, deodată la toate casele noastre, la casa părinţilor mei, pînă şi la casa bunicii – ceea ce a dus, în ultimă instanţă, la moartea părinţilor mei)… Să văd încă o dată cum Maria pierde un copil atît de dorit, iar medicii la spital o lasă zile întregi cu copilul mort în ea, că trebuie să vină comisia să constate că n-a fost un avort provocat – ba mai fac şi haz de lacrimile ei?

O doză de fair-play trebuie să existe în viaţă, iar viaţa nu e nelimitată. Cel puţin viaţa mea. S-a comportat România fair cu mine? Eu am decis că, oricum o dau, orice motive invoc, nu s-a comportat fair; şi că am de ales dacă accept asta în continuare sau nu. Las la aprecierea ta, Nelu – şi a cititorilor: decideţi dacă am avut dreptate.
Ei bine: unei ţări, care tratează un om ca mine la modul în care l-a tratat, este doar fair-play să-i spun – cu toată modestia, cu toată dragostea de glie şi respectul pentru trecutul strămoşesc: „Stimată ţară! Poftim de aşteaptă secolul următor, şi cînd se va naşte din nou unul ca mine, tratează-l mai fair. Dacă nu, aşteaptă următorul secol; un secol trece repede. Poate pentru o ţară ca România, unul ca mine nici nu e important – şi atunci, de ce toată discuţia? Să ne vedem fiecare de drumul nostru, România cu gloriile ei acolo, eu, mic şi neînsemnat aici, şi să ne ignorăm reciproc. Aşa cred eu că e fair.

Sursa aici (merita citit tot)

Facebook Comments

5 comentarii la „Dan Andrei Aldea – Noi nu ne temem”

  1. Piesa este buna, dar si interpretul stie sa-i dea valaore. Sa vedem daca va reusi sa se impuna pe piata muzicala.

  2. O piesa frumoasa care avea sa fie apreciata de un grup restrans de persoane. Probabil a fost restrasa din cauza lipsei partii comerciale. Din pacate romanul din ziua de azi apreciaza toate idioteniile lipsite de valoare culturala.

  3. OMG!! Comentariile astea mustesc de umor involuntar! Oameni buni voi macar banuiti despre cine vorbiti aici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.