Voi începe prin definiare termenului de common sense în română. O traducerea directă ar fi „bun simț” dar eu nu o consider o traducere care cuprinde tot sensul expresiei din engleză. Common sense este explicat în dicționarul Cambridge ca fiind „nivelul de bază de cunoaștere și rațiune de care avem nevoie pentru a ne trăi într-o manieră rezonabilă și în siguranță”. Pe baza acestei definiții eu l-aș traduce mai degrabă ca „sens al normalului”. Dar nici această traducere nu mă satisface deoarece introduce un alt termen, normal, care are un înțeles prea vag și prea diferit de la o societatea la alta și uneori chiar de la un individ la altul.
Astazi, termenul de „common sense”, preluat la grămadă mai ales de corporatiștii (români, dar și din alte țări) unde engleza este folosită în viața de zi cu zi, a devenit supralicitat și a ajuns să fie folosit în situații în care nu are… niciun sens. Am auzit personal o exprimare precum „E common sense să îți informezi managerul dacă sunt probleme cu site-ul” – de parcă supraviețuirea mea depindea de informarea managerului (poate doar în companie). În cazul aceasta, ar fi mers traducerea „bun simț” sau „normal” dar ar fi putut la fel de bine să spună „procedura este să anunți managerul dacă site-ul are probleme”. Dar sună mai pretențios să spui că e common sense decât să spui că există o regulă pentru ceva.
Common sense nu are nevoie să fie definit prin reguli, proceduri sau legi. Teoretic, foarte multe aspecte ale vieții nu ar avea nevoie de legiferare, dar dintotdeauna o autoritate sau alta a vrut să (re)definească common sense pentru a controla mai bine cum se poartă cetățenii și de aici nevoia de legiferare. Oamenii au fost obișnuiți in ultimile secole să li se definească acest common sense, acest „nivel de bază de cunoaștere și rațiune de care avem nevoie pentru a ne trăi într-o manieră rezonabilă și în siguranță” încât a devenit common sense (în sensul de normalitate) să ai o lege sau procedură pentru… common sense.
Common sense îl formează societatea în funcție de experiențele comune prin care a trecut. De exemplu, e common sense pentru copii dintr-o insulă din Pacific (sau din Olanda) să știe să înoate, dar nu e deloc o normalitate pentru niște locuitori ai Tibetului.
Mergând acum la un subiect care a făcut mare vâlvă in 2018 în România, așa numitul „Referendum pentru familie” (bineînțeles un nume de marketing), cred că definirea familiei în Constituție nu ar avea prea mult common sense. Din punctul meu nu ar avea sens nici o lege legată de familie, dar este nevoie de ea doar pentru faptul că „o familie” (luată ca un întreg) are diverse beneficii și roluri sociale, de exemplu se calculează unele taxe în funcție de venitul per familie. Dar ceea ce este in entitatea numita familie nu ar trebui sa privească statul. La fel cum într-o firmă, luata ca un întreg poate avea beneficii (ex: impozit pe venit) dar ce culoare, sex sau preferințe culinare au proprietarii firmei nu ar trebui sa privească statul.
Istoria ne-a arătat că atunci când statul trece dincolo de ziduri și intră prea mult în casele oamenilor și între relațiile interumane nu este un lucru bun.