Epopeea NIE-ului verde

sau a Certificatului de cetățean UE.

După încercările nereușite din trecut de a obține Certificatul de cetățean UE (certificado de ciudadano de la unión europea) pentru soție astăzi am izbândit, nu fără emoții, nervi și înjurat mama ei de Spanie.

Între timp venise și certificatul de căsătorie multilingv, dar și soția a obținut un job așa că nu a mai fost nevoie să aplice prin mine (folosind certificatul de căsătorie) ci a folosit contractul ei de muncă. Bineînțeles, la prima vizită la Policia National nu a fost totul în regulă.

  1. Din contractul ei de muncă nu reieșea dacă este angajată sub 6 luni sau mai mult – așa că a mai cerut de la firmă o hârtie adițională din care să reiasă asta explicit.
  2. A doua problemă a fost că nu aveam copie după pașaport. (Bineînțeles că nu scria nicăieri să avem această copie inutilă)
  3. A treia problemă, mai cereau un document emis de Ministerul Asigurărilor Sociale (Seguridad Social) din care să reiasă că este înscrisă la asigurări sociale. A rezolvat iarăși firma la care lucrează. (Bineînțeles, ambele instituții țin de guvernul Spaniei, deci interconectivitate = zero)
  4. A patra problemă – completat formularul 720 care avea jos opțiunile de plată a unei taxe de 12 euro în cash sau din contul bancar.

Astăzi ne-am dus cu toate acestea, plus 12 euro bani ficși că poate nu dau restul.

După 40 de minute de așteptat, ajungem la ghișeu, se uită prin hârtii și întreabă „plata formularului 720?”

Îi zic doamnei de la ghișeu: imediat și dau să scot banii.

Bineînțeles că nu era bine. Zice: nu nu, la bancă trebuie să plătiți.

Pai, îi zic, scrie că în cash, nu scrie de nicio bancă, nu e niciun cont bancar.

Ea: păi plătiți la ORICE bancă în cash (en efectivo).

Mă umplu de nervi. Ăștia fac mișto de noi?

În fine, am plecat și s-a dus soția să plătească taxa la bancă. La prima bancă este refuzată spunându-i că nu primesc cash și se poate doar dacă are cont la ei. Se duce la încă două bănci, dar deja intraseră în programul de prânz. Primeau plăți până la 11AM. Până la urmă a reușit să plătească la a patra bancă, după rugăminți.

Se întoarce la Poliție, verifică din nou actele și cică „Dar de ce pe cerere scrie Bucarest – ca în spaniolă – și în pașaport scrie București?”

S-a dus cea de la ghișeu la șefu să vadă ce să facă cu această groaznică eroare… Până la urmă, i-a dat Certificatul.

Și la sfârșit să facem un pic de public shaming Ministerului de Interne al Spaniei

image-2216

image-2217

Așadar, feriți-vă de Ministerul de Interne din Spania pentru că nu este sigur (It is not secure) iar dacă le dați datele vă pot fi furate.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.