Meniul de prânz la o școală din Barcelona

În articolul trecut am povestit câte ceva despre o școală din Barcelona și am amintit și de meniul de prânz. Iată mai jos traducerea meniului pe câteva zile:

Luni

  • paste carbonara (vegetal)
  • tocăniță de vițel cu legume
  • pâine, fruct

Marți

  • mâncare de năut cu legume
  • omletă franceză (ou la cuptor cu beichamel de conopidă)
  • salată verde cu stafide, pâine, fruct citric

Miercuri

  • Cremă de morcovi
  • Paste cu carne de pui
  • Pâine integrală, fruct

Joi

  • Conopidă cu cartofi
  • Aripioare de pui cu nuci de pin coapte și miere
  • salată verde, morcov, pâine, iaurt

Vineri

  • orez cu legume
  • pește proaspăt
  • salată cu măsline, pâine, diverse fructe

În general, fiecare săptămână conține combinații de fasole (și derivate – năut, linte, mazăre), orez, morcovi, pește, ou, paste, carne de pui/porc, brocoli, salată.

Școala în Barcelona

Am ajuns în Barcelona în vara lui 2021. Am venit special undeva prin iunie/iulie să caut apartament de închiriat și să mă uit de școli pentru copil. Știam câte ceva despre organizarea sistemului de învățământ de aici din ce citisem prin ziare sau diverse siteuri. Când am căutam un apartament de închiriat mă uitam și de școli în jur, folosind Google Maps, iar în mare parte a timpului găseam destul de aproape, ceea ce înseamna că sunt multe școli. Acum, ce fel de școală era nu prea aveam de unde să știu. La câteva zile după ce am semnat actele pentru noul apartament, restul familiei fiind încă în București, am început să mă plimb prin cartier să văd dacă găsesc o școală. E adevărat, inițial mă uitam pe google maps, citeam opinii, după care mă duceam să mă plimb prin zonă să văd împrejurimile. Problema era că eu lucram în timpul zilei, așa că ajungeam pe lângă școli de obicei seara, când erau închise și copii luaseră deja vacanță. E adevărat că aș fi putut să sun, dar după experiențele cu celelalte servicii unde nu dătusem nicăieri de cineva care să vorbească engleza bine iar spaniola mea era destul de primară, mi-era jenă să sun.

Până la urmă, într-o seară am văzut mare un banner „portes obertes” (ziua porților deschise) pe zidul unei școli, la 5 minute de casă. M-am uitat pe google maps, am citit câteva reviewuri iar a doua zi, în pauza de masă, m-am dus în fața porții și am sunat la numărul de telefon afișat. Mi-a răspuns secretara și am reușit să mă fac înțeles că sunt deja în fața școlii așa că a venit și m-a invitat înăuntru. Secretara, o persoană foarte volubilă, mi-a plăcut din prima așa că am zis „asta e (școala)”. I-am explicat ce vreau, mi-a explicat și ea câte ceva despre școală și costuri (detaliez mai jos) și după ce ne-am înțeles am semnat „o rezervare a locului” fără nicio obligație specială din partea mea, doar un fel de „pe cuvât de onoare și semnătura”. A rămas să trecem toți trei pe la școală când va veni și restul familiei din România, dar după 1 septembrie, că până atunci intră în vacanță.

Organizarea școlilor

În Spania sunt 3 tipuri de școli: publice, semi-private (așa numitele concertadas) și private. În cele publice, din câte știu, este gratuit însă am citit și că sunt mai slab cotate. Acum, probabil că depinde de la școală la școală, de la cartier la cartier și de alte criterii. Cele private sunt considerate cele mai bune, însă și taxele sunt ceva mai mari (de exemplu ~5000 euro/an la „Colegiul German”)

Școala pe care am găsit-o eu este concertada (semi-privată). Aceasta presupune că există o taxă lunară, dar aceste școli primesc și subvenție de la stat, astfel încât taxa este mai mică decât la cele private. Eu plătesc în jur de 140euro/lună. Aceasta nu include mâncarea, dacă vreu să ia prânzul la școală. De asemenea, la începutul anului a trebuit să îi cumpăr „uniforma de sport” și „materialele didactice” (cartea și caietele de lucru – care stau la școală).

Masa de prânz la această școală costă 7 euro/zi și pot plăti la nivel de zi, adică nu este obligatoriu să cumpăr o săptămână sau o lună. Spun ziua în care rămâne și plătesc. Au un sistem destul de greoi din punctul meu, cu bilețele pe care trebuie să le cumpăr (folosind cash) de la secretariat, iar apoi, în ziua în care rămâne la masă îi pun bilețelul în rucscac cu data din acea zi scrisă pe el iar copilul i-l dă profesoarei. Așadar, periodic, trebuie să ne ducem la secretariat să cumpărăm bilețele pentru masă. Partea bună e că școala are bucătărie internă. Din punct al vedere al meniului, nu pot spune că este extraordinar (cel de la grădinița din București era mult mai bogat și variat) dar a început să îi placă cât de cât și sunt mulțumit. Cred de asemenea că masa împreună cu colegii îl ajută foarte mult la integrare și la dezvoltarea vocabularului.

În primele luni, după ce a început școala aici, nu l-am lăsat la masă la școală – de fapt l-am lăsat în prima săptămână, dar se vedea că este destul de stresat cu toate schimbările așa că la prânz îl luam acasă. Așadar, programul de școală este împărțit în două: de la 9 la 13, după care 2 ore pauză de masă, dupa care de la 15 la 17. Zilele acestea este o dezbatere în Spania dacă să se renunțe la a doua parte a zilei iar copii să aibă mai mult timp liber. Sunt păreri pro și contra, atât alea pedagogilor cât și ale părinților.

Limba de predare în această școală este catalana. Însă… toți copii vorbesc între ei în spaniolă. Este interesant, că după aproape 6 luni de școală, copilul înțelege destul de bine spaniola și vorbește cu ceilalți copii în spaniolă dar nu știe catalană. În catalană știe cuvinte izolate și cântecele. Mai vine acasă uneori și îmi spune de unele mâncăruri sau animale cum se numesc în catalană fără să le știe denumirea în spaniolă. Practic, știe în catalană cuvintele legate de materia de la școală, pe care le învață de la profesoară, iar în spaniolă știe ceea ce vorbește cu copii.

În primele săptămâni de școală, a fost ajutat destul de mult de o altă învățătoare care l-a luat deoparte și l-a ajutat să învețe primele cuvinte în spaniolă, să numere și cu unele teme. Integrarea în colectivitate a fost destul de ușoară, profesorii și părinții copiilor fiind foarte prietenoși. Încă din a doua sau a treia săptămână de școală am fost deja invitați la ziua de naștere a unei colege. Din păcate, în primele câteva săptămâni, copilul a fost destul de stresat și frustrat că nu puea să exprime ceea ce dorea față de colegi și de profesori. A avut episoade de furie (de neputință) care s-au calmat relativ repede după ce a reușit să învețe câte ceva în spaniolă și să se împrietenească cu unii copii.

Copilul avea 5 ani în anul calendaristic în care a început și l-au băgat în clasa numită aici P5, care este echivalentul clasei pregătitoare din România. Așadar in acestă clasă au început să învețe literele și să facă unele operații matematice simple. Nu are teme acasă, doar primește uneori (1-2 ori pe lună) mici activități de făcut acasă (de exemplu, un desen mai creativ).

Au de asemenea unele activități în afara școlii, se duc prin parcuri pentru a analiza cum se schimbă natura (primavara, iarna, toamna), să facă unele activități tradiționale de Crăciun, să viziteze biblioteca cartierului.

Am făcut ITV/ITP-ul în Spania

După multe încercări, am reit să obțin ITP-ul (ITV) în Spania, în Barcelona.

Așa cum am spus în postarea cu peripețiile, cei de la ITV îmi cereau tot felul de hârtii de care eu nu știam și de care ei nu aveau practic nevoie pentru cazul meu. Așadar, dacă faceți fișa tehnică în Spania (ficha técnica/ficha reducida) NU mai trebuie să vă ceară certificatul de conformitate original (dacă vi-l cer, spuneți că aveți fișa tehnică din Spania). De asemenea, vă va cere „dovada că nu mai sunteți rezident în România” DOAR dacă vreți să înmatriculați mașina prin metoda „schimbare de rezidență/cambio de residencia”. Această metodă presupune că nu mai plătiți taxa de import DAR ITV-ul trebuie făcut în primele 3 luni după ce v-ați înscris prima oară la primărie și de asemenea trebuie să aduceți dovada că nu mai sunteți rezident în România (de unde se ia această dovadă și în ce constă, nu știu).

Oricum, eu eram înscris la primărie de mai mult de 3 luni iar doamna de la ghișeu nu se uitase pe acele acte așadar m-a întrebat direct dacă mi-am schimbat reședința din România în Barcelona, iar răspunsul a fost evident că da. De aceea, mi-a cerut acea dovadă că nu mai sunt rezident în România. După ce i-am cerut să îmi explice care ar fi alternativa, mi-a spus că o altă variantă ar fi să import mașina și nu mai îmi trebuie nicio hârtie din România, așa cum ar fi trebuit să îmi spună de la început dacă se uita pe hârtii.

Pasul următor este să găsesc unde și cum se plătește impozitul la Primărie. Pe site îmi spune (ca de obicei) că nu sunt locuri disponibile iar când dau click pe „plătește cu cardul” nu prea le merge site-ul.

image-2146

Aventurile la Oficiul de Taxe în episodul următor.

Încercare de obținere NIE pentru familie în Spania

O altă încercare nereușită (deocamdată), alături de cea cu înscrierea mașinii, este de a obține NIE de la autoritățile spaniole pentru copil.

NIE-ul (Número de identidad de extranjero – Număr de identitate pentru străini) este echivalentul CNP-ului din România. Eu și soția am obținut NIE-ul foarte ușor făcând cerere când eram înca în București, prin intermediul amabasadei Spaniei. Dar, odată ajunși în Spania trebuie să obținem și Certificado de registro de ciudadano de la Unión (Certificat de înregistrare ca cetățean al Uniunii Europene). Diferența este că acest certificat este o hârtie (cam de grosimea unei hârtii igienice cu un singur strat) iar NIE-ul este pur si simplu un număr (nu primești o hârtie originală, cu ștampilă, ci doar un PDF pe email). Bineînțeles că nu mi-a spus nimeni că ar fi bine să îmi fac acest Certificat și am aflat din întâmplare de el. Să îl obțin efectiv, a fost destul de simplu (oarecum) deoarece aveam un contact de muncă și eram înscris la asigurările sociale. Am contactat o firmă specializată (plătită de compania pentru care lucram) și mi-a făcut programarea, mi-a pregătit cererile și actele și asta a fost.

Pentru copil și soție e altă poveste. Am contactat aceași firmă de relocare pentru a le obține și lor actele (soției Certificatul de cetățean european, copilului NIE + certificatul ăsta) iar doamna de acolo mi-a cerut „certificatul de căsătorie tradus”. Așadar, am presupuns că îl vrea tradus în spaniolă (având în vedere că era deja în engleză și franceză) și ne-am dus la un traducător autorizat care ni l-a tradus, după care i l-am trimis peste câteva zile pe email. Peste 10 minute primesc răspuns că „certificatul de căsătorie este expirat” (The marriage certificate that you have sent to me has more than 3 months of expedition. You have to request an updated one, and then translate it.). Șoc și groază. Îmi anunț soția că nu mai suntem căsătoriți, după care îi răspund doamnei de la firma respectivă că „este imposibil să fie expirat, deoarece sunt căsătorit iar traducerea a fost făcută în urmă cu câteva zile”. Ne mai dăm vreo 3-4 emailuri și concluzionăm să ne auzim și vedem pe Zoom, că nu ne înțelegem altfel. Pe Zoom, m-a făcut să înțeleg, până la urmă: de fapt nu voia doar un certificat de căsătorie tradus în spaniolă ci voia Certificatul de Căsătorie Mutilingv care este eliberat de Unitatea Administrativă din România unde a fost încheiat inițial acel certificat – deci în cazul meu de Primăria de sector sau se poate obține prin consulat, aceștia cerându-l în numele meu de la Primăria respectivă – bineînțeles nu ne-a spus ea toate astea ci am aflat mai târziu întrebând români și săpând pe Internet. De asemenea, acel certificat eliberat de primărie are o valabilitate (pentru autoritățile spaniole) de 3 luni. De ce o întreb eu? Răspunsul era ca să nu vină persoane care nu mai sunt căsătorite și să pretindă că sunt căsătorite și să le fure NIE-urile. Ah, bine, spun… o să mergem la consulat să cerem acest certificat de căsătorie nou, dacă e nevoie ne mai și căsătorim încă o dată. Dar… stiți avem și un copil și vrem NIE și pentru el. Ah, asta e altceva. Și lui îi trebuie certificatul de naștere multilingv și la fel să nu fie mai vechi de 3 luni. La care mie îmi dă eroare de înțelegere și întreb: înțeleg că soții pot divorța și poate unu să vină după divorț de mână cu cel de care tocmai a divorțat și să ceară NIE, dar la copil care poate fi situația? Pot să inversez procesul de naștere ca la căsătorie? Nu a avut un răspuns. A dat din umeri și ne-a zis că asta cere poliția (că ei eliberează NIE)…

Am fost până la urmă la Consulatul României la Barcelona și am cerut nenorocitele alea de certificate. Au spus că poate dura vreo 3 luni până vin.

Așadar, deocamdată nici soția nici copilul nu sunt certificați ca cetățeni UE în Spania… Între timp am zis să încerc să mă duc totuși cu certificatul original să vedem ce spun.

Va urma…

Încercare de înmatriculare a mașinii în Barcelona

Spun încercare pentru că încă nu am reușit. Voi reveni cu detalii dacă reușesc. Oricum, se pare că birocrația din Spania este chiar mai mare decât cea din România, având în vedere și nereușita de a obține NIE.

Inițial am zis să urmez pașii descriși pe acest blog.

Primul pas era să îi fac fișa tehnică mașinii. Pentru aceasta am contactat firma Gestoria Guasch care mi-a cerut actele scanate și câteva poze ale mașinii iar după vreo 2 zile mi-au trimis pe email fișa tehnică. Se presupune că această fișă tehnică este suficientă pentru a merge să fac ITP-ul aici (ITV în spaniolă). Toate bune și frumoase, doar că nimeni nu spune că acest ITV, pentru mașinile neînmatriculate în Spania, se face doar în anumite stații. După multe telefoane (la care uneori nu răspundea nimeni, sau dacă răspundea îmi dătea un alt număr la care nu mai răspundea nimeni) am reușit să găsesc două stații la care se putea face ITV pentru mașini fără număr spaniol.
Prima stație la care m-am dus a fost Certio de pe Carrer de Carracas. M-am dus într-o seară și mi-au spus că „fata care se ocupă de ITV pentru mașini fără număr spaniol este doar dimineața de la 9” și „să revin dimineața” (până pe la 11 sau 12 parcă). A doua zi dimineața, înarmat cu răbdare, actele mașinii și actele mele mă duc din nou la ei iar fata de acolo îmi cere „actele”. I-am dat talonul, înscrierea mea la primărie, pașaportul, fișa tehnică. Le-a verificat și zice, „ok, mai departe”. O întreb? Asigurarea de România? Ea: nu. Eu: cartea mașinii? Ea: Nu. Eu: atunci ce? Ea: certificatul de conformitate. Eu: ceee??? Ea: trebuie, altfel nu se poate. Eu: este în România. Ea: trebuie să îl aduceți. Eu: bine… și am plecat.

Între timp, am aflat că se duce un prieten din Madrid în București și m-am gândit că mi l-ar putea aduce și pe urmă să îl trimită prin poștă de la Madrid. L-a trimis pe 4 ianuarie. Azi suntem în 11 și nu a ajuns.

Până să vină certificatul am zis să mă duc și la cealaltă stație de ITP, la Certio de pe Carrer d’Avilla. Mă duc tot seara și se repetă povestea. Îmi zice că doar dimineața. O întreb să îmi verifice actele. Vede talonul, dovada că sunt înregistrat la primăria din Barcelona (alta en el padrón municipal) și pașaportul și zice „e ok”. Eu, neîncrezator întreb: doar atât? Ea: de la mașină da… să aduci și documentul că nu mai sunteți rezident în orașul din România, de unde veniți. Eu: ceee??? Ea: da, documentul de „baja de padron municipal” (retragere de la primărie). Eu: în România nu facem baha la primărie. nu facem nici alta (înscriere) nici baha (retragere)”. Ea: ah… atunci ceva care să arate că nu mai locuiți în București. Eu: păi am dovada că locuiesc în Barcelona. Ea: nu este suficient. trebuie să dovediți că nu mai locuiți nici în București… Am renunțat.

Aștept poșta spaniolă să aducă un act de la Madrid la Barcelona, să vedem de câte săptămâni e nevoie…

image-2123

Barcelona e digitalizată până nu mai e

image-2109

Vizitarea Parcului Güell este contra cost, dar locuitorii din zonele adiacente pot obține o legitimație cu care pot avea acces gratuit în parc.

Eu, fiind norocosul rezindent al unui astfel de cartier, am încercat să îmi fac această legitimație online, dar în momentul în care trimit cererea sistemul zice „NU”.