Mancarea e proasta spre foarte naspa. O multime de oameni de aici considera sandwitch-urile mancare de baza.
Supermarket-urile si magazinele cu mancare se inchid foarte devreme. Daca plec la 7 de la serviciu nu mai gasesc deschis decat magazinul turcesc, care nu are program afisat. De ce astia au deschis oare ?
N-am prea avut timp sa povestesc in ultimele zile ce s-a mai intamplat cu viata mea si nici chef. Pana acu vreo doua zile am fost foarte stresat cu gasirea unei case/camere. Ofertele pe care le gaseam erau destul de scumpe (peste 900euro) si unele destul de departe de Haarlem Spaarnwoude (unde lucrez). Dupa zeci de euro dati pe telefoane si trenuri pentru a vizita diverse apartamente, am reusit sa gasesc ceva foarte dragut in Zandvoort. Este un apartament destul de mare pentru mine (1 camera, bucatarie si baie) intr-o pensiune la „doar” 500 de euro totul inclus (gaze – nu exista, apa, curent, internet, tv – in olandeza). Apartamentul este in cadrul pensiunii Spring.
Asadar, locuiesc in Zandvoort, un mic orasel-statiune la Marea Nordului. Nu am apucat sa vad prea multe din el, dar pare foarte chic. Daca imi gasesc cablul de transfer al aparatului voi pune cateva poze. Deocamdata nu am mers decat putin pe o strada, am facut niste cumparaturi. In rest am stat in casa si am gatit.
Si acum sa povestes o intamplare de astazi, din supermarket. In timp ce ma uitam dupa fidea aud langa mine niste cuvinte ce nu semanau a olandeza. Era un pusti de vreo 12 ani cu mama lui. Ma duc glont la ei si le zic „Buna ziua. Vorbiti romana?”. La care pustiul: „Da” iar maica-sa „Yes”. Putin dezorientat de raspunsurile „contradictorii” ma adresez baiatului in continuare: „Imi pare bine ca aud romaneste in oraselul asta”. Pana la urma se baga si mama lui in discutie si incepem o conversatie in romana. Dintr-odata apare o fetita la vreo 6-7 ani care se uita la noi vreo 10 secunde facand ochii din ce in ce mai mari… La un moment dat izbucneste: „E romana! Vorbeste in romana! Nu pot sa cred! Tati, tatiiiii vino repede! Vorbeste in romana!”. Se apropie si tatal de noi si ne salutam. Era o familie care traia de fapt la Tokio, dar care si-a luat o vacanta fortata de ultimile probleme din Japonia si venisera in Olanda. Am mai vorbit vreo 5 minute si ne-am vazut fiecare de ale noastre.
Astazi am dat de prima „ceafa groasa” olandeza. Un machelar, cum le zic eu. Adica broker de case (makelaar in olandeza). Un machelar este un nene care lucreaza la o agentie imobiliara si iti arata casele care sunt de vanzare sau de inchiriat. In ultimile zile am interactionat cu multi machelari… dar asta de azi m-a cam enervat. Dupa ce ca avea ceafa groasa, mai avea si o oferta naspa.
Mi-am luat cartela de Vodafone de Olanda. Cand mi-am luat-o, ma asteptam sa fie ceva asemanator ca in Romania. Ca de, e aceasi companie… Dar nu. In Romania poti sa iti iei o cartela de 5 euro si ai pe ea credit 5euro, ca d-aia e cartela de 5 euro. Aici, mi-am luat o cartela de 10 euro (ca mai mici nu aveau – pesemne ca astia nu se incurca cu chestii d-astea ieftine) si ma asteptam ca o bag in telefon si sa vorbesc. Nici vorba. Trebuia sa o activez (pe Internet – posibil sa fie si alta metoda) si primeam un credit de 5 euro. Deci, cam asa e treaba. Dai 10 euro, primesti 5 euro.
Sunt de vreo 3 zile in Amsterdam. In prima am ajuns, in a doua – adica ieri – am fost cu un agent sa vad niste case. Cred ca intentionat le-a ales pe cele mai naspa. Primul apartament era o destul de intunecat, intr-un bloc, cu un culoar comunist. Nu avea nici un fel de mobila. Agentul parea surprins ca nu are…
Prima zi in Olanda. Am ajuns pe la 12 jumate, m-a ridicat de la aeroport tipul de la firma de recrutare, m-am dus la firma lui unde am stat pana pe seara, cand am iesit la „o bere” care s-au facut trei beri. Dupa aceea m-am dus la o prietena unde o sa dorm asta seara (multumesc, andreea).
N-am apucat sa vad mare lucru deocamdata. Nimic extraordinar, doar era sa dea o bicicleta peste mine.
Azi a fost ultima zi la compania la care lucrez in Romania. Pe 8 martie am bilet de avion spre Amsterdam.
