Categorie: Fantezie

stau pe plaja. ma uit la mare. soarele ma arde placut. o mana fina imi trece usor un deget pe spate. un vant imi raceste usor fata si-mi arunca cateva boabe de nisip pe mana stanga. sunt culcat atat de aproape de mare ca valurile mai puternice imi uda picioarele. un copil trece in fuga pe langa mine. ma ridic. privesc un glob rosu de foc ce se scufunda in mare… si imaginea se termina brusc. se aprind luminile. o doamna vine si imi scoate senzorii de pe mana. cele 15 minute de intoarcere in timp ale mele s-au terminat. ma ridic greu de pe scaunul comod de la „centrul de amintiri”. tocmai mi-am donat o parte din amintirile mele iar ei m-au facut cu ajutorul senzorilor sa le retraiesc. am 75 de ani si memoria mea a slabit. aparatele ma ajuta sa imi revina amintirile si sa am senzatiile fizice din momentul in care le-am trait. ma duc in sala de mese. ma simt epuizat. cer o pastila de pranz. pastila de pranz imi va asigura hrana pentru urmatoarele 5 ore. ma gandesc cu groaza la cei saraci, care inca mai cauta hrana in forma bruta. din fericire eu imi permit sa imi cumpar 4 zile pe saptamana pastila intreaga (asta pentru ca am multe amintiri) si 3 zile doar o jumate.

nu am prea am ce sa iti spun azi iubito. hai sa ne iubim in tacere, la fel ca ieri. geamatul tau sa fie linistea, sarutul meu sa fie tacerea. ma-ntind pe spate si privesc prin tine.
te mangai la fel cum te mangaiam si acum un an si acum doi ani, si acum trei ani… iar tu saruti la fel ca ieri, ca alaltaieri, ca… am uitat.

„ai spus ceva, iubitule?”
„nu, draga, era telefonul. trebuie sa ma duc la birou. te iubesc mult si as vrea sa petrecem mai mult timp impreuna, dar stii… jobul…”

„la multi ani iubito. uite un cadou pentru tine… scuza-ma putin, suna telefonu… era sotia mea.”

„iubitule, dormi?”
„arhhh…arhhh…”
„ar trebui sa vorbim…”
„arhhh…arhhh…”
„mi se pare ca in ultimu timp suntem anosti”
„arhhh…arhhh…”
„tu ma asculti ?”
„arhhh… aaa, vorbim, draga… vorbim… arhhh…arhhh…”

E 1 noaptea si n-am chef sa dorm. Nu mi-e somn. Stau la birou, ascult Luna Amara si vreau altceva. Nu stiu ce. Vreau sa ma plimb. Vreau sa am o masina. Am mai simtit asta in ultimu timp si mi-am propus ca dupa ce se rezolva problemele personale prin care trec sa strang bani si pentru asa ceva. Vreau ca in noptile cu insomnie sa ma sui in masina si sa umblu pe strazile pustii. Sa trec pe bulevarde pe langa mertzanele parcate in fata cluburilor de fite, sa trec prin mahalalele si intersectiile pe unde isi fac veacul curvele, prin cartierele linistite cu case si strazii lungii si pustii, prin intersectiile luminate, inconjurate de sigle publicitare uriase. Sa ajung spre dimineata acasa, sa ma culc. Ati simtit vreodata ca atunci cand vii obosit acasa, noaptea tarziu si te arunci in pat, in patul tau, parca e mai cald. Parca somnul te saruta pe ochi mai cu patima.
Eu imi continui insomnia si visarea. Pe vis nu il intereseaza ca sunt treaz sau dorm. Acum e timpul lui. Noapte buna.

Ma simt fara nici o putere, fara nici o vointa. Nu vreau decat sa fug de toata lumea. Sa nu mai privesc pe nimeni in ochi si nimeni sa nu ma mai priveasca in ochi. Sa va uit pe toti… prieteni, parinti, cunoscuti, colegi, necunoscuti care ma cunosc. Pe voi cei care ma iubiti sau ma detestati. Nu ma ma intereseaza sentimentele voastre pentru mine. Nu ma intereseaza nici mana pe care mi-o intindeti, nici palma pe care mi-o dati pe obraz. Nu vreau sa intind mana mea, nu vreau sa intorc celelalt obraz, nu vreau sa ripostez.
Nu, nu mai merge nici sa ma arunc in alcool… nu mai tine. Am invatat sa fentez si alcoolul. Sunt la fel de constient si cand beau… doar o parte din trup e beat.
Nu merge nici sa ma arunc in bratele reci ale unei femei. Mi-e sila, pentru ca nu vreau sa ma mai atinga nimeni si nu vreau sa ating pe nimeni.
Tocmai m-am uitat pe fereastra la intunericul de afara (nu prea e luminata zona) si m-am gandit ca intunericul noptii e groaznic… Dar maine se va face lumina. Totul are un sfarsit. Ati mers vreodata prin intunericul noptii prin padure. Ati vazut siluete de copacii ce seamana a oamenii demult disparuti? Brate intortocheate ce se intind catre tine? Ati fost vreodata prins de ploaie pe un drum necunoscut? Si mergi, si mergi… si fulgere cad pe langa tine si apa. Peste tot ceata, apa, traznete si fulgere. Daca citesti aceste randuri si ai trait asa ceva inseamna ca ai ajuns la lumina in final. Oricat de neagra a fost noapte si cosmarul din jur, oricata ploaia a cazut si cate fulgere te-au cautat, a doua zi a rasarit soarele si ai vazut cerul din nou.
Ai patruns insa vreodata in cele mai intunecate ganduri ale tale? Ai simtit noaptea si in suflet, nu numai in jurul tau? Acea noapte care se lasa asupra creerului si iti suge incet, minut de minut orice dorinta de a iesi din ea. Cu fiecare secunda ce trece nu iti doresti sa vezi lumina ci sa te culci in intunericul din jur. Este cald si te adorme… si stii ca langa tine sunt maini intinse care vor sa te scoata din acel intuneric chinuitor dar care vor sa iti ea si somnul ce te imbie. Le simti, te ating… dar tu nu poti intinde mana. Nu stii cum e sa ai o mana. Nu „vezi” decat intuneric… Un gand ascuns rasare. Nu ai curajul sa il aduci la suprafata si sa te agati de el. A durat mai putin de o secunda. Era doar o idee cum ca acolo in multimea de fiinte din jurul tau pe care nu le vezi exista una care te-ar putea invata sa intinzi mana ta. Nuuu. Stop. E prea mult. Cum s-ar putea intampla asa ceva? Ce e aceea o mana? Cum sa intind ceva ce nu stiu ce este? Si cine ar putea indrazni sa coboare in intunericul meu sa ma invete ceva? E imposibil… Si gonesti acest gand. Ce e mai departe?