Tarragona într-o zi

Tarragona este un orășel la 100km sud de Barcelona. Construit pe ruinele orașului antic din secolul al V-lea î. Hr. este și astăzi plin de vestigii arheologice. Este o plăcere să te plimbi pe străduțele înguste și umbroase din centru, atingând poate aceeași piatră pe care a pus mână și împăratul Augustus.

Un oraș plin de istorie și comori arheologice dar care are în același timp și o plajă minunată cu nisip fin unde vă puteți bucura de o baie în Mediterană.

Imediat ce coborâți din tren, lângă gară, la 5 minute se află Balconul Mediteranei.

image-2088

Plecând de aici, se poate urma harta de mai jos pentru a trece prin cele mai importante puncte care merită văzute dacă vă duceți doar într-o vizită scurtă.

image-2089
Portocalele erau coapte

La sfârșit am luat masa la restaurantul El Tiberi unde puteți găsi mâncăruri tradiționale catalane, în cursul săptămânii pentru prânz având un fel de All you can eat cu 16 euro.

Călătoria cu trenul de la Barcelona la Tarragona durează în jur de 1 oră iar prețul depinde de ora la care călătorești. Cel mai ieftin bilet dus-întors l-am găsit pe site-ul RENFE, la aprox. 17 euro.

Încă un motiv pentru care suntem cu 50 de ani în urmă

Ca sa întelegem încă o parte din istoria dezvoltării românilor, putem sa ne uităm la istoria științei și putem începe cu tipografia.

Tiparul modern a fost inventat în GERMANIA în jurul anului 1439. În țările din Europa de Vest a început să fie folosit pe scară largă începând după 1465 în mare parte la inițiativa unor firme PRIVATE.

La Roma a apărut prima tipografie în 1467, în Franța în 1470, Spania 1471, Olanda 1473, Polonia 1473, Londra 1477, Mexic 1539.

În Țara Românească primul text tipărit a apărut la aproape 70 de ani după invenția tiparului, abia în 1508. Adică cam la 40 de ani după ce începuse să fie folosit pe scară largă în Europa de vest (1470).

Tipografia din Țara Românească a fost creată la cererea STATULUI, sub conducerea domnitorului Radu cel Mare, de către un tipograf sârb adus din Italia.

În Imperiul Otoman, scrierile în limba arabă au fost interzise până in 1729, sub amenințarea cu pedeapsa cu moartea! Primul Coran a fost tipărit în ITALIA în 1538.

Așadar, în timp ce în vestul Europei se printau sute de cărți pe an în fiecare țară (hărți, pamflete, tratate științifice, medicale, discuții religioase și filosofice) atât în latină dar și în limbile țărilor respective, în țările române abia se printau câteva cronici (cărți de laudă) ale domnitorilor și cărți religioase fie în limba slavonă, fie în română cu litere slavone.

Mă mut în Barcelona

Nu am mai scris pe blogul ăsta de secole. Adevărul e că l-am pornit când aveam vreo 20 și ceva de ani, era boom-ul blogurilor în România și vreo câțiva bloggeri cunoscuți de îi numărai pe degetele de la o mână. Între timp s-au întâmplat sute de evenimente în viața mea pe care nu le-am mai pus online.

Pe scurt, între 2011 și începutul lui 2015 am locuit in Olanda. A fost o perioadă minunată, în care mi-am făcut mulți prieteni, am avut o mulțime de experiențe și pe care aș repeta-o oricând.

În ianuarie 2015 m-am întors în România cu o dorință arzătoare ca o făclie de a locui din nou în București. Dar ce să vezi, între timp făclia s-a cam transformat într-un chiștoc ars. Motivele ar fi multe, dar nu aș vrea să le detaliez acum și aici. Oricum, de vreun an jumătate – doi ani mă tot gândesc să o iau din nou de la capăt într-o altă țară. Am vrut prima dată din nou în Olanda – și încă aș vrea – dar din motive diverse nu se poate concretiza, așa că următoarea pe listă era Spania. Nu orice oraș din Spania ci Barcelona. Cred că aș fi preferat Valencia, dar… nu prea sunt joburi bine plătite (pentru Spania) pe acolo și companii internaționale. Sau cel puțin nu am găsit eu. În fine, Barcelona era de mult timp pe listă și la începutul lui 2020 s-a ivit ocazia după ce am obținut un job la un start-up destul de mare.

Dar… minunatul an 2020 care începuse excelent ne-a lovit peste ochi cu o pandemie mondială așa că planul de relocare a fost pus pe stop până când vom reveni „la normal”. Văzând că normalitatea cam întârzie puțin și în 2021 am zis că după ce mă vaccinez anti Coronavirus mă mut.

Așadar, planul să zbor spre Barcelona este pentru iunie 2021.

Vamos a la playa!

Bucuria prevestitoare de rele

Mai jos avem un fragment tradus de mine din cartea
Daring Greatly (în română „Curajul de a fi vulnerabil”) de Brene Brown

O poveste pe care am auzit-o de la o femeie de vreo 40 de ani. „De obicei pentru orice lucru bun îmi imaginam cel mai mare dezastru” mi-a spus. „Pur și simplu îmi imaginam cel mai rău scenariu și încercam să controlez ceea ce se va întâmpla”. Când fiica mea a fost admisă la facultatea la care visa, credeam cu tărie că ceva rău i se va întâmpla pentru că se va muta departe. Am petrecut toată vara dininte să plece încercând să o conving să meargă mai bine la o școală din oraș. I-am spulberat încrederea în ea și am distrus plăcerea ultimei veri împreună. A fost o lecție dureroasă. Acum îi țin pumnii, mă rog și încerc din răsputeri să alung gândurile negre care îmi vin. Din păcate i-am transmis și ei acest mod negativ de gândire. Îi este din ce în ce mai teamă să încerce lucruri noi, în special când îi merge bine. Spune că nu vrea să își ‘forțeze norocul’.”

Neîncrederea în știință

Am găsit un studiu din 2012 care susține că încrederea în știință a cetățenilor americani cu orientare socio-politică de tip conservator a scăzut cu mai mult de 25%.

Aceasta îmi explică cumva atitudinea unor auto-intitulați specialiști în orice din ultimul timp și în contextul pandemiei de coronavirus din 2020 dar și a schimbărilor climatice. Avem tot felul de economiști, patroni de magazine sau comedianți care știu ei mai bine cum funcționează medicina. Avem în același timp și tineri și de 14 ani care au certitudini clare despre ce trebuie făcut pentru a influența clima globală.

Am avut pentru câteva minute impresia că acest studiu mi-ar spune ceva nou, dar mi-am dat seama repede că în același timp nu mă surprinde. Dacă mă uit în istoria recentă (din ultimii 300 de ani) cam orice progres științific sau curent filosofic care promova o schimbare a avut parte și de reacțiune și neîncredere (astronomia, ideile filosofico-politice ale iluminismului, evoluționismul, folosirea electricității, metodele anticoncepționale, etc).

Nu pot fi sigur, dar aș putea pune pariu că bunicii primilor oameni care au descoperit cum se stăpânește focul preferau să mănânce carnea crudă și credeau că nepoții lor vor aduce dispariția tribului.

Nimic nu se schimbă, doar oamenii sunt alții. Uneori mai mulți care vor schimbarea și cei care se opun mai puțini, alteori invers. Până la urmă schimbarea – bună sau rea – va veni sub o formă sau alta (așa cum era în forma inițială sau sub altă formă), mai devreme sau mai târziu.

Așadar putem spune că lumea, per total, evoluează, chiar dacă uneori, pentru un interval scurt de timp avem impresia că a involuat. De exemplu, putem spune că lumea între 1939 și 1945 a avut o involuție, dar dacă ne uităm la 1939 – 1980 putem vedea că lumea a evoluat enorm.

Așadar, să fim optimiști. Ce e val, ca valul trece.

Tărâmul Încornoraților

A fost odată un popor mândru și puternic, poporul dac, care se întindea de la Gurile Dunării până dincolo de Carpați. Urmașii lor, poporul neodac, ajunseseră cu meșteșug și iscusință până la Roma și mai departe, în tărâmul celților și în Hispania. Dară, dacă doar în urmă cu câteva sute de ani poporul dac era cunoscut și temut de dușmani, de aproape o sută de ani, neodacii nu mai purtaseră războaie și oamenii locului uitaseră ce înseamnă aceasta.

Mulți tineri din popor nu mai erau în stare să treacă examenul de inițiere. Dacă în generațiile din urmă tinerii de 18 veri trebuiau să stea 7 zile in pădure singuri și să vină cu un cap de urs sau 2 capete de lupi de parte bărbătească, acum li se dădea și mâncare și apă și arc cu săgeți și trebuiau doar în 3 zile să iasă din pădure cât de cât nevătămați. Nu de puține ori au fost cazuri când tatăl vreunui tânăr, dacă avea dare de mână, după o noapte sau două trimitea niște oameni să îi scoată fiul care se rătăcise în pădure la doar 2-3 ore de mers pe jos de sat. Dacă la început unii făceau asta doar noaptea, în ultimii ani o făceau la lumina zilei, fără rușine și tot mai mulți le urmau exemplul, astfel că ajunseseră oamenii de pe aceste pământuri să nu știe să țină o sabie în mână dară să fie foarte mândri că sunt urmașii vestiților războinici din trecut.

Împăratul care domnea în aceste zile, era de neam celt și, deși avea unele porniri venite din firea neamului lui de a schimba unele năravuri la poporul pe care îl conducea, era crescut în mijlocul neodacilor și se lăsa repede pe tânjeală lăsându-i în legea lor. Decekanis era numele împăratului iar pentru că poporul îl auzea rar să îi vorbească, i s-a zis și cel Mut

În vremea acestui împărat s-a dat veste în lume că o rasă nouă de războinici, ziși cei Încornorați, veniți din câmpiile oamenilor galbeni, atacă mișelește popoarele. Aceștia se bagau printre oamenii de rând și pe cine atingeau sau poate doar îi aruncau o privire sau îl întrebau de vorbă, îi și băgau boală în trup. Boala asta îi ucidea întâi pe cei mai slabi – pe mame, pe tați, pe bunici și pe cine avea vreun beteșug știut ori neștiut, iar pe unii dintre cei mai zdraveni la trup îi punea la pat cu fierbințeală și-i lăsa fără aer ca și cum ai cădea într-un râu cu ape reci care te trage la fund. Omul atins de Încornorați nici măcar nu știa că ar avea boala. Se ducea acasă și îi săruta mâna tatălui și fruntea mamei dându-le și lor boala și punându-le astfel pecetea de condamnați la moarte prin friguri și spută. După multe zile, când îl apucau și pe el frigurile și tusea, își dădea seama de de răul ce îl făcuse, după ce umblase prin târguri și hanuri, pe unde avusese treabă cu negoțul sau cu munca. Atunci trimitea vorbă la părinți, la bunici și la unchi să îi întrebe de sănătate dar până să ajungă vorba lui în sat, ajungea la el veste că mamucă-sa s-a prăpădit cu ochii căscați și fără aer iar tatăl lui icnește și scuipă sânge și i s-au pregătit hainele de trecere.

Felcerii timpului văzând că li se umple casele de betegi și nu mai poată prididi zi și noapte s-au dus la împărat și i-au cerut să dea un ordin ca oamenii să nu mai umble prin târguri și hanuri și să stea mai mult acasă. Împăratul și-a plecat urechea și a glăsuit pentru prima oară pe anul acela dând ordin ca fiecare să stea la casa lui o vreme și să-și vadă de holdele și animalele din gospodărie. Felcerii au fost fericiți iar Guvernatorul a dat petrecere la el în castel cu vin și domnițe. Când au văzut dușmanii împăratului asta au început să dea zvon pe ascuns prin popor că de fapt nu există nici un războinic Încornorat în împărăția lor, că ei sunt urmașii vajnicilor războinici și că nimeni nu va îndrăzni să se atingă de acest popor binecuvântat între popoare. Împăratul, plictisit de atâta tevatură a mai ieșit odată și a vorbit mulțimii spunându-le că „Văd că nu vă place să stați în ograda voastră și să vă îngrijiți de familie și de pământuri și vă place mai mult să vânturați lumea. Fie după voia voastră. Vă dau doar un sfat, oriunde vă duceți afară din casă, barem să vă luați sabia cu voi și dacă vedeți vreun Încornorat să îl ucideți”.

Multă zarvă au stârnit cuvintele Împăratului pentru că așia cum v-am spus, atât de debil ajunsese poporul acesta încât mulți nu mai știau să țină o sabie în mână darmite să mai omoare un războinic Încornorat. Aceștia ca să nu se facă de râs față de alte popoare care umblau cu sabia pregătită, au venit și au zis că ei sunt urmașii vechilor războinici și pe ei nu îi va obliga nimeni să țină sabie la șold și că ei pot doborî un Încornorat numai cu privirea. 

Celții din Regatul de Est, galii de nord, chiar și hunii din nordul cel întunecat care uciseseră cu sabia o bună parte din Încornorații de pe tărâmurile lor, când au auzit și au văzut cât de căpoși în neștiința lor sunt neodacii, le-a spus: bine dacă sunteți așa de tari vă lăsăm să vă luptați cu Încornorații cum vreți voi dar numai la voi pe pământ, iar în tărâmurile noastre să nu călcați până nu om fi noi siguri că ați răpus cu privirea toți Încornorații.