Pana binevoiesc oamenii sa puna pozele pe site ofer doar o scurta povestire din ultima mea iesire la munte, in Hasmas.
Am plecat vineri noaptea cu trenu de 23.50 si ceva spre Brasov unde am asteptat legatura cu personalul spre Izvoru Oltului vreo ora jumate. In timpu asta am baut o ciocolata calda in gara si eu mi-am luat o Fanta. Nu stiu de ce. Cu personalul trebuia sa mergem vreo 3 ore si nitel asa ca am bagat un somn vreo 2 ore. Trebuie sa va spun ca Izvoru Oltului este un orasel cu populatie in mare parte de etnie maghiara, asa ca cei care au chef de glume nationaliste proaste mai bine sa se abtina.
O faza amuzanta (acum) a fost inainte cu cateva minute de coborarea din tren cand eu cu Mihu eram la usa, intre vagoane, si a aparut un om ametit de somn si cam speriat care se uita la mine si zice „Lek mem sen kep?”. Ma uit la el si spun „Nem tudom”. Pleaca inapoi in compartiment. Revine peste 10 secunde si iar scoate niste cuvinte ciudate si se uita la noi intrebator. Apare si Manea pe coridor si il intreaba si pe el pe ungureste. El ii zice „Poftim?”. Incepe sa se trezeasca din somn si intreaba pe romaneste „Incotro mergem?”, la care Manea incepe sa cante:
Nainte, nainte spre marea unire
Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropam de vii.
Ma uit putin impacientat, putin amuzat, putin suparat la el asteptand reactia omului. Spre linistea mea, a bufnit in ras. Mi-am dat si eu seama ca vroia sa afle incotro merge trenu si i-am zis „Izvoru Oltului”. Cred ca s-a mai linistit.
Din Izvoru Oltului am luat o rata comunista pana in orasul Balan (Balanbanya) de unde se urca la cabana Piatra Singuratica. Drumul a fost usor si frumos (vreo 2 ore si ceva), cu zapada destul de mare, abia cazuta si afanata, in ultima ora.
La „cabana” am gasit o camera descuiata si vreo 3 baieti care tocmai pleacau si care ne-au zis ca va ajunge si cabanieru in curand, acu fiind pe drum. Bineinteles camera era inghetata, usa se tine intr-o balama iar lemne de foc: ioc. Am incercat sa cautam prin padurea din jur ceva lemne (eu, Vladut, Mihu), dar cum zapada era pana la genunchi iar topor nu posedam am renuntat repede. Dupa vreo ora si ceva de asteptare a venit si cabanieru care ne-a zis ca in 10 minute mergem cu el dupa lemne. Ne-am dus. Lemnele erau la vreo 10-15 minute de cabana, in vale, sub forma unor butuci cat un trunchi de copac gros pe care ni le-a spart in doua sa putem sa le caram la cabana. Plita incinsa a mai dezghetat nitel camera dar nu prea se putea „gati” ceva pe ea insa din fericire, pentru prepararea rapida a ceaiului si supelor, am avut primus.
Pana a venit cabanieru, pana am adus lemnele, am aprins focu si am mancat se facuse aproape ora 2 dupa amiaza, asa ca din pacate nu mai aveam timp sa mergem (si sa vedem ceva) pe varf. Oricum la primavara/vara vreau sa ma duc prin zona sa vad mai multe. Acum ningea si destul de puternic si era ceatza asa ca nu prea vedeam mare lucru. Fulgi uriasi.
Ca sa nu ma congelez in cabana am coborat (vreo 15 minute) pana la izvorul de apa unde am umplut sticlele si m-am intors la cabana. Ninge in continuare cu fulgi uriasi. De pe la 4 ne punem la povesti si bancuri pana pe la 7 cand mancam de seara, ne mai imbracam nitel si ne bagam in saci si dormim ca pruncii pana pe la 7 jumate a doua zi. Cand ne-am trezit in camera era cu vreo cateva grade (doar) mai cald ca afara, unde ningea in continuare… cu fulgi mari :). Am platit cabanierului pentru cazarea la Hotel Piatra Singuratica***, 5 lei de om, si am plecat. Coborarea a fost rapida si placuta: te afundai pana la genunchi in zapada asa ca puteai sa cobori fara grija ca o sa aluneci :p. Din Balan pana in Iz. Oltului am gasit sa ne duca un microbuz si un baiat cu o dacie care astepta clienti (4 lei).
P.S. Cand fac rost de poze postez. Pana atunci… astept si eu.