Despre MUIE PSD

Când a murit polițistul Bogdan Gigina deschizându-i drumul lui Oprea, am spus într-un comentariu pe facebook că a trăit și a murit ca un sclav. Mulți m-au înjurat și dezaprobat, fiind prea proști să știe semnificația de bază a cuvântului sclav (Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește). M-am gândit și eu că poate au dreptate și că poate m-am exprimat prea dur… la adresa lui Oprea.

Azi, după ce am văzut alți polițiști la datorie ridicând plăcuțele de înmatriculare legale cu MUIE PSD și invocând o lege care nu mai este valabilă de 2 ani mi s-a făcut silă și mi-am reamintit ce spusesem despre Gigină și Oprea. Am avut dreptate. Și nu, nici un polițist mort la astfel de îndatorire nu merită nici o lacrimă ci doar sila noastră pentru meseria pe care o are. Iar politrucii din Minister, care îi tratează ca pe sclavii lor personali, merită toată scârba noastră pentru lipsa de coloana vertebrală și conștiință de care dau dovadă în fiecare zi. Nu PSD-ul sau Dragnea merită muia ci toți slujitorii lor. Dictatura nu se construiește cu un dictator ci cu slugile din jurul lui și al sistemului din care acestora le place să facă parte.

Conducerea poliției române a folosit o metodă absolut comunistă, mergând pe principiul întâi pedepsim și pe urmă găsim noi și motivul (nu l-au găsit) și au i-au pus pe sevitori să execute. Le-a luat 2 săptămâni să vină cu o convenție semnată de însuși Ceaușescu care nu mai este valabilă și cu un articol din lege care nu se aplică, deoarece autoturismul avea drept de circulație în România.

Să vă dea MUIA Marcel de la PSD mai bine!

PNL-ul a interzis Death Metal-ul

Lui Dan Octavian, consilier local de la PNL din judetul Bihor nu ii place death metalul… sau mai bine zis, nu ii place cum suna formatia God Dethroned. Astfel incat, asa cum relateaza EvZ s-a gandit sa interzica concertul pe motiv ca e satanist. Autoarea articolului din ziar, relateaza acest subiect ca pe o stire si face legatura cu diverse activitati ale unor grupari de satanisti. Problema, din punctul meu de vedere este faptul ca s-a interzis un concert. Intrebarea este „De ce?” Raspunsul este simplu: Pentru ca a asa a vrut muschii lu Dan Octavian. Din punct de vedere legal/logic/moral nu avea nici un drept sa faca asta. Auzi baiatu: inchide si blogu asta. Este antiliberal! Traiasca tara lui Salam si Guta…

Democratia romana

In continuare, cateva filmulete despre nesimtirea autoritatilor militienesti conduse de Cristian David, Guvernul Romaniei si Presedintele Basescu. Bineinteles ca nu executorii aia pe care ii vedem in filme sunt vinovati ci ordinele vin de sus…
Zilele acestea, Politia si Jandarmeria au dovedit ca pot intra oricand peste tine pe o proprietate privata sa te scoata de suturi de acolo si pe urma sa iti dea drumu si sa spuna ca nu a fost decat o verificare de rutina. Poate vor deveni si rutina actiunile astea…

Alte filmulete aici, aici,

Politia potenta

sau Anarhistii, NATO si bastoanele

Dupa ce am scris aici despre impotenta Jandarmeriei Romane in fata ciorditorilor, aflu zilele acestea ca autoritatile au devenit dintr-o data potente. Au luat o pastila de „summit NATO”, li s-a sculat si au anihilat pericolul pentru societatea romaneasca: pe fotoreporteri. Despre ce vorbesc? Pai, Alexandra, a fost retinuta ca facea poze celor care imparteau fluturasi anti-NATO. Cum sa promovezi astfel de comportament antinational si terorist?

Iata cateva din declaratiile „anarhistilor”:

1. Avocatul Daniel Bugnariu declara anterior jurnaliÅŸtilor adunaÅ£i la SecÅ£ia11 că a cerut verbal ofiÅ£erului de serviciu să-i permită să ia legătura cu activiÅŸtii reÅ£inuÅ£i. După un sfert de oră, timp în care nu a primit un răspuns, a formulat o cerere scrisă. „Iată că a trecut o oră de când am ajuns aici, ÅŸi de facto nu mi se permite accesul. Nu am fost refuzat explicit, însă, de o oră nu pot intra”, a declarat Bugnariu.

2. Coordonatorul de programe al Agenţiei de Monitorizare a Presei, Răzvan Martin, a fost reţinut, miercuri, de o echipă de poliţişti care l-a dus la Secţia 10 din Capitală.

3. Olivia Hătneanu, director executiv al APADOR-CH ÅŸi Georgiana Iorgulescu, director executiv al CRJ, au înaintat o cerere de acces la Răzvan Martin, la care „nici măcar nu au primit număr de înregistrare”

4. O femeie care a fost ridicată de poliţişti din zona Timpuri Noi a declarat că atât ea cât şi colegii ei au fost loviţi, ameninţaţi şi unii chiar bătuţi de forţele de ordine, susţinând chiar că unul dintre ei a ajuns la spital.

5. Unul dintre cei patru, a declarat că este jurnalist ÅŸi a venit la BucureÅŸti pentru un interviu. El a prezentat ÅŸi un document care îi atestă calitatea de jurnalist. „Am fost luaÅ£i de pe stradă fără nicio explicaÅ£ie ÅŸi aduÅŸi aici. Ne-au verificat ÅŸi, după trei ore, fără a ne face nimic, ne-au lăsat să plecăm”, a declarat Kietzman.

6. Una dintre tinere, din Germania, a spus că poliÅ£iÅŸtii au folosit violenÅ£a atunci când i-au ridicat din fabrică ÅŸi din faÅ£a fabricii pe cei care se aflau acolo. „Nu eram pentru protest”, a declarat ea. Ea a povestit cum poliÅ£iÅŸtii au folosit forÅ£a ÅŸi a acuzat un jandarm de hărÅ£uire sexuală atunci când a apucat-o de braÅ£ ÅŸi a mimat de două ori că o sărută.

7. Femeia a susţinut că între 50 şi 100 de poliţişti au intrat în fabrică, fără să spună nimic, au folosit gaz lacrimogen şi bastoane, lovind în repetate rânduri pe cei aflaţi în sală. Mulţi dintre aceştia, a spus ea, aveau sânge pe faţă şi era sânge pe jos.

Sursa: Mediafax.

Deocamdata nici un reprezentat al Politiei nu a dezmintit aceste abuzuri si nu a expus o pozitie si prevad ca tot noi, cetatenii, le vom plati pentru ca, probabil, acesti oameni vor da in judecata statul roman si vor castiga, cum s-a intamplat de atatea ori cand s-a apelat la justitie, bineinteles NU in Romania.