Am fost la un interviu pentru un job, in Haarlem, Olanda. Pentru moment nu o sa spun numele firmei. Probabil ca o sa il scriu dupa ce se concretizeaza toata povestea. Eu in general sunt mai pesimist si pana nu vad in mana cred.
Asadar, aceasta firma mi-a cumparat bilet de avion la KLM sa ma deplasez pana acolo. Ma scol cu noaptea-n cap, pe la 4 dimineata, ma imbrac frumos si plec spre aeroport. Calatoria a decurs fara incidente iar mancarea a fost buna 🙂
In Bucuresti, cu o zi inainte au fost vreo 35 de grade. Amsterdam-ul m-a intampinat cu o ploaie mocaneasca si vreo 17 – 20 de grade. Imi pun ceva pe mine si incep sa il caut prin aeroport pe omul care ma astepta si care trebuia sa ma duca la firma. Cu o zi inainte ma sunase sa imi spuna ca nu ma va mai astepta cel cu care vorbisem pana atunci, asa ca aveam putine emotii. L-am gasit destul de repede si am pornit spre Haarlem. Traficul era foarte relaxat iar toata lumea parca dormea in masina…
Ajunsi in Haarlem, imi arata de unde trebuie sa iau trenul ca sa ma intorc in Amsterdam si ma preda mai departe firmei unde trebuia sa dau interviul. Am inceput dicutiile cu o persoana de la Resurse Umane, cu Directorul Tehnic si cu un team leader. Acesta din urma parea destul de tanar, dar si istet.
Cu ceva emotii, din cauza ca imi uitasem un CV printat acasa si parca nu mai imi aminteam nimic din experienta profesionala am inceput sa le povestesc despre „viata mea”. Discutiile tehnice nu cred ca sunt foarte relevante pentru blog, dar ca fapt divers m-au intrebat daca am prietena si ce parere are despre decizia mea de a lucra in Olanda, daca va veni si ea, ce parere au parintii mei despre aceasta decizie, daca am multi prieteni in Romania, ce imi place sa fac in Romania. Sincer ma simteam ca la psiholog. Am intuit ce doreau cu aceste intrebari, dar clar ca nu ma gandisem la ele inainte de interviu, asadar toate raspunsurile mele au fost 99% sincere si date fara sa stau prea mult pe ganduri. In mare, raspunsul meu la aceste intrebari a fost: Normal ca am prieteni (si prieteni buni), normal ca parintii mei sunt tristi sau ingrijorati dintr-un anumit punct de vedere dar ca in acelasi timp trebuie sa privim toti cu optimism acest pas si ca bineinteles ca va fi si o perioada ceva mai dificila de acomodare dar ca sunt constient de toate acestea si este decizia mea de a continua pe acest drum.
Se pare ca au fost multumiti de raspunsuri astfel incat, daca initial mi-au spus ca imi vor da raspunsul in cateva zile, la sfarsit mi-au spus ca imi vor da raspunsul in cursul zilei curente sau a doua zi.
Dupa interviu, doamna de la Resurse Umane, m-a luat si m-a plimbat prin cladire pentru a-mi prezenta birourile dupa care mi-a aratat drumul spre statia de tren care era la vreo 10 minute de mers pe jos.
Am luat trenul spre A’dam. Aici am dat de o tipa care cerea bani cu textul: „Mi-am uitat portofelul in bagaje la prietenul meu din aeroport si nu am bani pentru biletul de tren”. Ma gandeam ca in Romania ar fi cerut bani ca nu are paine. Wow… deja diferenta. Chiar ma gandeam sa ii dau, dar a intervenit un batranel simpatic care i-a zis „use the card”. Fiind de-al locului, m-am gandit ca stie el ce stie…
In A’dam, m-am dus la ghereta de bilete sa imi iau un bilet pentru tramvai dar era plina de turisti care nu prea stiau ce vor, asa ca am renuntat sa stau 15 minute la coada, mi-am cumparat o harta de la biroul pentru informarea turistilor (unde, culmea, era mai liber) si am plecat pe jos spre strada unde era firma de recrutare.
Dupa ce am fost cu tipul de la firma la masa – unde am mancat un sandwitch si am baut o cola, cu care am mai discutat diverse aspecte tehnice ale mutarii mele in Olanda, am luat-o agale prin oras cu gandul sa mai ratacesc vreo ora jumate pe strazi dupa care sa ma indrept spre Central Station de unde sa iau trenul spre aeroport. De ultima data cand vizitasem Amsterdam-ul mi s-a parut ca s-au inmultit scuterele, ceea ce nu ma incanta foarte tare.
In apropiere de Central Station m-au lovit in ureche si niste sunete romanesti. Cand intorc capul, haules baules mancati-as… Niste conationali de-ai nostri, mai colorati, stateau pe marginea strazii si puneau tara (Olanda) la cale. Trec repede sa nu isi dea vreunu seama ca sunt frate de-al lor si ma indrept spre gara de unde iau trenul spre aeroport.
Cam aceasta a fost prima etapa. O zi lunga, ploioasa si frumoasa care probabil ca imi va schimba viata.
