Am fost weekendu trecut in Piatra Craiului pe un traseu super frumos. In prima zi Plaiu Foii – Refugiul Spirlea – Lanturi – Creasta Sudica – Refugiul Funduri. A doua zi: Refugiul Funduri – Cerdacul Stanciului – Spirla – Plaiu Foi. Imi doream de foarte mult timp sa reajung pe creasta Craiului si s-a intamplat. Mai multe poze pe site-ul Clubul Nostru.
P.S. Traseul despre care eu spun ca e foarte frumos, este considerat destul de dificil.
In weekend am urcat la cabana Curmatura prin Valea Crapaturii (banda galbena) iar a doua zi am coborat prin Prapastiile Zarnesti (banda albastra). Initial aveam intentia sa merg pe Piatra Mica dar din cauza cetei si a burnitei am renuntat.
In tren (personalul de la 14.30 din Brasov), la intoarcere, m-am intalnit cu altii care veneau din Piatra Mare si s-a pus de o cantare la chitara.
+ Piatra Craiului + Bucegi
Cu intarziere de vreo saptamana scriu cate ceva despre tura de 9 zile din munti pe care am facut-o impreuna cu Clubul Nostru. Incepusem sa scriu un mega RT impartit pe zile, dar mi-am dat seama ca 1. ar fi prea lung si plictisitor de citit pentru cine nu a fost de fata sa isi dea seama despre ce vorbesc; 2. am inceput sa uit unele chestii, asa ca o sa scriu pe scurt axandu-ma in special pe senzatii si imagini decat pe povestirea a ce am facut, ce am mancat, unde am stat.
A fost super marfa, super enervant, super obositor, super frumos, super ploaie, super soare, super peisaje… totul la superlativ. In atatea zile am trecut probabil prin toate starile de spirit, de la frustrarea si nervii dati de ploaia care nu se mai oprea uneori la beatitudinea data de dimineata insorita si zecii de fluturi colorati care zburau in jurul meu.
Am ajuns la varful Omu destul de obositi si fara apa (iar aici apa este 25 de mii cana) dupa ce vazusem o capra neagra disparand in ceata fara sa fie prea stresata de aparitia noastra. Am stat putin aici si am coborat in Valea Gaura unde ne-a prins o ploaie destul de naspa care mi-a umezit cam toate hainele si mi-a bagat o cana de apa in bocanci. Noaptea a fost destul de naspa si nu prea am dormit. A doua zi am stat la soare, la cantat si la uscat haine. Caini de la stana de langa noi, care seara nu se aratau prea pasnici acu se jucau cu noi. In drum spre Bran, ne-am oprit intr-o poienita pentru odihna si mancat iar Pico cu Andra s-au sa vada cascada Urlatoarea (nu aia dinspre Busteni, alta). Cica era atat de mica, incat initial au trecut pe langa ea si nu au observat-o. In timp ce stam noi in poiana cu burta la soare, auzim un galop in spate. Sarim speriati si ce vedem ? Doua caprioare veneau in galop direct spre noi. Ramanem blocati. Ne vad si ele si in 2 secunde au sarit pe malul celalalt al raului langa care stateam si au disparut in padure.
Luni, in Piatra Craiului, am avut emotii destul de mari pe Lanturi, mai ales in momentul in care rucsacul lui Pico a inceput sa o ia la vale si s-a oprit in capul Anei dupa vreo 5 metri. Seara la refugiul Spirlea a fost una dintre cele mai frumoase seri, cu foc si cantari iar noaptea am dormit cu ursu in refugiu (Fane – un tip amabil pe care l-am gasit la refugiu si ne-a dat rosii, castraveti, compot de ananas si mie o pereche de papuci ca nu aveam decat bocanci (sar’ mana) si care sforaia de speria un urs adevarat).
In Fagaras e de mers tata… scrie 2 ore pe placuta, doar daca alergi faci mai putin de 2 ore. Uriasi. Imensitatea lor ma coplesea. Ma uitam si nu vedeam decat platou de jur imprejur pe kilometrii intregi. Caldari uriase. Stanci uriase. Ferestre uriase. Totul gigantic. Si ploua… Dupa ora 14 asteptam ploaie. Am scapat vreo 2 zile fara sa ne ploua (rau). Din cauza ploii am ratat „La 3 pasi de moarte” (sau ei ne-au ratat pe noi). Vantul bate altfel la peste 2000 de metri. Ma taia un vant rece la Caltun, la Fereastra Mare a Zmeilor sau la Berevoiescu…
Animale salbatice in Fagaras nu am vazut prea multe, desi probabil ca sunt destule. Am vazut marmote, ulii, o vipera, o salamandra si prea multi paienjeni si ţânţari. Marturisesc. I-am ucis pe toti pe care i-am prins pe picioarele mele. Sambata seara am avut parte de o imagine superba. In apus, pe un deal, vreo 10-15 cai alergau sau pasteau liberi. Noaptea s-au apropiat cam mult de corturile noastre si le-am vazut ochii sticlind in intuneric. Naspa senzatia initiala.
Pe Åžerbota am trait niste sensatii de frustare mai naspa din cauza faptului ca nu puteam sa fiu sigur ca acolo unde pun piciorul este bine si ca voi avea unde sa fac urmatoru pas. Aici un pas gresit ar fi dus probabil la un accident destul de urat. Pana am ajuns pe varf mi-as fi dorit sa fiu pe lanturi in Crai sau pe Strunga Dracului. Bucuria ca am ajuns pe vf. Serbota a fost insa la fel de mare ca si cea de pe Moldoveanu si Negoiu.
M-a uimit si m-a bucurat in acelasi timp multimea de turisti straini care erau aproape 30-40% din totalul turistilor pe care i-am vazut. Germani, olandezi, cehi, polonezi, maghiari, danezi si poate si alte natii strabateau cu rucsacii in spate Carpatii. Mai exista o sansa. Locurile in care civilizatia atotprostitoare nu a ajuns atrag turistii.
Ar mai fi multe de spus, bune si rele, dar prefer sa ma opresc aici. Daca vreti sa vedeti mai multe duceti-va personal sau veniti cu noi si nu mai credeti toate prostiile pe care le dau aia la ProTV cu turistii atacati/mancati de urs sau prinsi de furtuna sau avalansa. Acestea se intampla muuuuult mai rar decat accidentele in care unu beat sau prost intra cu masina in oameni pe trecerea de pietoni.
Am fost cu Clubul Nostru (CN) in Piatra Craiului. Hotarasem ca o parte din noi (Pico, Ana, Stefan si eu) sa plecam vineri dimineata cu microbuzu din autogara Militari spre Rucar. Altii 3 (Gheorghe, Piticu si Andra – care nu a mai venit) plecau cu trenu.
Noi, cei cu microbuzu, trebuia vineri sa ajungem pana la refugiul „La Funduri”. Ne alimentam cu apa la Brusturet. Avand in vedere ca am fost avertizat de cateva ori ca „Atata apa cata cari, atata bei” si „O sa mori de sete daca nu iti iei apa!” am pus 5l jumate in rucsac si am pornit. Am ajuns destul de usor la refugiu, spre norocul nostru cu 10-15 minute inainte sa inceapa furtuna. Din pacate nu am putut face focul si sa ne uitam la stele, cum aveam in plan, asa ca am mancat ce aveam prin rucsac. Refugiul a fost ok, nu a picurat decat printr-un singur loc. Se propune sa jucam mima, dar eu, antisocial fiind refuz sa particip, asa ca se lasa si restu pagubasi. Ne culcam devreme ca nu prea aveam ce face iar a doua zi la 5 dimineata trebuia sa plecam. Pun ceasu la 4 sa sune pentru ca vroiam sa mananc iar ceilalti se hotarasera sa nu manance nimic de dimineata se sculau la 4.30. Incepem sa ne catzaram si sa traversam creasta pana la refugiul Saua Grind. Totul a decurs foarte bine, cu execptia unor mici probleme la catarat din partea lui Stefan. Ajungem cam greu la refugiul din Saua Grind, unde l-am gasit pe Raul care a urcat direct acolo vineri, pe Lanturi, prin furtuna. Cand am vazut refugiul de aici ne-am dat seama ca noi am stat la hotel la cum arata. Mai fusese un grup mai mare (vreo 10) la refugiu si ii plouase cam toata noaptea prin crapaturi. Dupa vreo 20 de minute au aparut si Gheorghe cu Piticu. Ei dormisera in ref. Ascutit. Am mancat si am facut poze langa „La Om” dupa care noi ne-am continuat drumul spre nord iar ei spre sud, urmand sa ne intalnim sambata seara la refugiul Grind (ala de jos). Pana la vf. Ascutit suuuper priveliste. Poteci de 30-50 cm, la stanga prapastie, la dreapta perete (sau invers). Catzararile au fost pe pereti cu prize foarte bune, asa ca nu mi-au pus mari probleme. La Ascutit am facut iarasi popas de mancat, baut apa (ca aveam din belsug), admirat peisajul. Batea putin vantul si fiindca eram incalziti dupa drum ne era cam frig, dar eu am preferat sa stau afara sa mananc si sa ma uit la nori. Ceilalti s-au dus in refugiu (asta arata poate chiar mai rau decat Saua Grind). Cat am stat acolo a trecut si un grup de cehi. De aici am pornit spre Curmatura si am coborat pe o vale plina de pietre alunecoase (nu pe Lanturi din pacate) pe care am injurat-o la fiecare 2 pasi si unde am reusit sa-mi fac o zgarietura la mana stanga intr-un pom (stupid). Inainte cu vreo 10 minute de Curmatura eu am facut o pauza mai lunga sa il astept pe Stefan, timp in care Ana si Pico au ajuns la cabana. Cand am ajuns in fata curtii, am avut impresia ca a trecut mult mai mult timp si ca s-ar putea sa ne astepte la punctul de alimentare cu apa de dupa cabana si am continuat drumu. Nu erau acolo, asa ca ne-am intors la Curmatura unde am facut o pauza de Cola. De aici ne-am indreptat spre „La Table” rapid, fiind deja aproape 19.00 ceasul iar pana acolo ar fi trebuit sa facem vreo 2 ore. Pico, vazand ca Ana merge cam incet i-a luat rucsacul si cat a stat el sa il lege, eu cu Ana am luat-o inainte. I-am dat ceva emotii lui Pico dupa asta ca ne-am oprit sa ii asteptam cand mai aveam vreo 10 minute pana „La Table” iar el credea ca am luat-o pe alt drum (desi numai unu era pe acolo). Aici incep sa am semnal si primesc mesaj de la Raul „Va asteptam la table” si atat. Ne uitam in jur, nimic. Incepem sa ne punem intrebari de ce nu ne asteapta la Grind cum era planuit. Nu gasim un raspuns si ne continuam drumul. Ajungem super repede la Grind si aici surpriza previzibila dupa mesajul lor. Era plin. Eu cu Stefan ne ducem sa vedem cine este. Era un grup de vreo 10-15 oameni. Vorbesc cu ei si aflu ca Gheorghe si ceilalti trecusera pe la 7 pe acolo si plecasera catre o stana din „Poiana Baciului”, da nu au stiut sa ne spuna unde este stana asta. Ne-au dat o sticla de apa de 2 litri si ne-am luat la revedere. Cand ne-am intors in poiana unde ne asteptau restu tocmai a primit Ana telefon de la Raul si ne-au explicat ca sunt la o stana dincolo de Table, la vreo 40 de minute (pe traseu normal). Ne luam rucsacii in spate si ne intoarcem rapid. Coboram de-a dreptu printre copacii doborati de taietorii de lemne si prin mocirla (Stefan se impiedica si se agata cu mana de niste urzicii) si ne intalnim cu Raul si Gheorghe care au venit in intampinarea noastra. Ne iau ei rucsacii si plecam spre stana. Am ajuns acolo la 23.00. Seara super vreme. Cer senin, lemne uscate. Facem focul si mancam. Eu nu aveam chef decat sa zac pe izopren cu burta in sus si sa ma uit la stele, ceea ce am si facut. N-am mancat din preparatele lui Gheorghe preferand niste biscuiti si miere.
Noaptea am ne-am pus izoprenele in stana peste cetina asezata de Piticu, ne-am bagat in sacii de dormit si ne-am culcat, dormind pana la 10 dimineata (suuuuper). Desi ne asteptam ca noaptea sa ploua (si eram foarte fericiti ca acoperisul stanei „parea” foarte bun) nu a fost asa si ne-a fost chiar cald. Cand am deschis ochii dimineata si privim spre acoperis vedeam cerul prin el. Bine ca nu a plouat, ca nu stiu daca Gheorghe si-ar fi pus planul in practica sa se suie pe acoperis sa il repare.
Am plecat spre Zarnesti cu intarzierile de rigoare si goniti mai mult de norii si tunetele care au inceput imediat dupa ce am terminat de mancat. Mi-am lasat pelerina lui Dan (pe care am cam gaurit-o) pe mine, si o mai aveam si pe a mea la indemana in caz ca incepe ploia rau. Dupa vreo 20 de minute de mers a inceput sa toarne. Mi-am pus pelerina mea, care acoperea si rucsacul, si am continuat drumul (nu era prea funny sa mergi cu pelerina pe ploaie, da era mai sanatos). Drumu pana la Zarnesti a fost destul de plictisitor, singurele aspecte notabile fiind noroaiele, turmele de vaci si doi alpinisti care se catzarau pe o stanca.
Din Zarnesti am luat trenul catre Brasov si de aici personalul catre Bucuresti.