Joaca de-a salvat planeta

Guvernele unor țări pitice la nivel global (dar democrate) din UE (exemplu: Suedia, Danemarca, Olanda, Finlanda) iau măsuri chinuitoare și inutile, cu un efect mai apropiat de 0% decât de 1%, pentru reducerea încălzirii globale. Când le comparam cu adevărații poluatori ai planetei, e ca și cum ar încerca să care apa din mare cu ibricul.

Marii poluatori nici măcar nu sunt in UE. Majoritatea absolută (în procente și în CO2) sunt în Asia și în America de Nord: China, SUA, India, Rusia, Japonia, Germania – singura din top care e in UE, dar care probabil că anul asta nu o sa mai aibă ce să ardă), Korea de Sud, Iran, Canada, Arabia Saudită și mulți alții nu dau doi bani pe ținta de reducere a creșterii temperaturii globale („It estimated that with current trends the probability of staying below 2 °C of warming is 5%” – se estimează că urmând trendul actual sunt 5% să nu se treacă de 2°C încălzire globală).

Unul din marii poluatorii, Arabia Saudită, are legi și apucături medievale dar este sprijinită și curtată de toate „democrațiile adevărate”.

Tot Arabia Saudită vrea sa organizeze „Jocurile Asiatice de Iarnă” și să genereze mii de tone de zăpadă în deșert.

Ce credeți că vor face democrațiile europene? Nimic. Le vor mai trimite niste arme eventual. Contra petrol.

Țările asiatice ce vor face? Nimic. În cel mai bun caz rarele democrații asiatice „vor lua masuri” acasă pentru reducerea încălzirii globale, iar în deplasare se vor da cu bobul pe gheață artificială, la 25° afară. (Oare vor construi arenele tot cu sclavi, cum a făcut Qatarul?)

Ultimul procuror

„Un politician obscur dintr-o țară de la periferia Europei, condamnat pentru niște găinarii cu voturile, ajunge într-o funcție importantă în stat și hotărăște să îi concedieze pe procurorii care îl anchetează acum pentru că ar fi furat câteva zeci de milioane de euro și să închidă acel departament special al procuraturii. Pentru a-și face acțiunile cât de cât credibile în ochii poporului, popor care oricum îl votează masiv și nu îl interesează aspectele legate de morală, a pornit o campanie prin care se declară oprimat de o entitate abstractă și necunoscută, numită statul paralel”.

Acesta aș vrea să fie subiectul viitorului meu roman realist. Din păcate mi-e teamă că subiectul este prea fantezist și romanul nu ar fi suficient de credibil, având în vedere că este imposibil să existe un astfel de personaj. Poate doar într-un stat dintr-un univers paralel.

Opoziția lu’ Băse miroase

Partidul lu Băsescu, al cărui nume nici nu vreau sa îl menționez ca nu cumva să îl țină cineva minte, face opoziție numai la televizor când e acoperitu’/descoperitu’ Turcescu în inspirație. Prin consiliul general al Bucureștiului îi sărută mâna Dnei Firea și votează cum ordona PSD-ul. Halal opoziție.

Campanie ANAF: Mogulii funcționeză cu banii tăi. Dă-i acum!

Campanie ANAF zice: Distribuția banilor tăi este hotarâtă de guvern, adică de Guvernul Ponta în acest moment, și aprobată de majoritatea parlamentară, adica de PSD. Ești un bun român dacă le dai bani. Tu ești un bun român?

Televiziunile private functioneaza cu taxele tale. Ghiță, Voiculescu, Gușă și care or mai fi au nevoie de vreo cateva sute de lei din pensia ta și din salariul tău. Vă mulțumim!

Vezi mai jos reclama originală (dacă nu te-ai plictisit deja de ea de la televizor)

P.S. Acest post este manipulator. A se lua ca atare.

Persoane de care mi-e sila

Marean Vanghelie – pentru ca ii prosteste in fata pe toti cum ca ar face ceva pentru sectorul 5
Radu Mazare – pentru ca este
Adrian Nastase – pentru ca a fost
Roberta Anastase – pentru ca nu stie sa numere
Marian Oprisan – search on Google
Victor Ciutacu si Mihai Gade. Mircea Badea e pe vine… – pentru limbi
Voiculescu – pentru ca vrea
Becali – pentru ca vrea sa para altceva decat este
Oprescu – pentru minciuni
Senatorul Voicu – pentru ca se plange prin presa cat de rau e la mitica
Adriean Videanu – pentru borduri
Ecaterina Andronescu – pentru ca spune tampenii
Silviu Prigoana – pentru ca vrea sa fie primar
Verestoy Attila – pentru ca…
Crin Antonescu – pentru ca s-a facut frate cu dracu

Lista este deschisa…

Ipocrizia ONU

Stire Mediafax: Adunarea Generala a ONU a suspendat marti Libia din Consiliul pentru Drepturile Omului. Aceasta a decis suspendarea Libiei fara vot, dupa ce secretarul general al ONU, Ban Ki-mooon, a cerut „o masura decisiva” impotriva liderului libian.

Multumim ONU ca existi si ai sesizat acest aspect.  Probabil ca in ultimii 40 de ani, drepturile omului erau perfect respectate in Libia si pentru acest motiv nu a fost suspendata pana acum. Presupun de asemenea, ca petrolul pe care il detine, in nici un caz nu a avut vreun rol in luarea acestei decizii abia acum.