Nu mai auzisem de Tănacu de când un călugăr român ortodox ucisese o fată de 23 de ani care suferea de schizofrenie. Azi am citit că în aceași comună un tânăr român a răpit o fetiță de la săniuș și a încercat să o violeze.
P.S. Nici unul dintre aceste personaje nu era imigrant chinez, arab sau african.
Mă întreb de ce România nu este pe lista celor mai fericite țări? Nu avem nici un motiv să nu fim fericiți. Avem un guvern format numai din oameni de buna credință, albi, creștini și familiști și tradiționaliști. Avem o creștere economică record pentru Uniunea Europeană, nici nu mai știu cât a fost, 7%, 8%. Ce mai contează. Am fost tigrii europei în 2017 din punct de vedere economic. Așa spune Guvernul, nu eu. Nu dați in mesager.
Avem țară fără imigranți sirieni care sa violeze femei sau copii și putem avea încredere totală în Biserică și în Poliție că dacă ar afla de un astfel de caz ar lua imediat atitudine împotriva făptuitorilor iar justiția iar pedepsi cu ani grei de închisoare.
Avem un parlament care lupta împotriva corupției și un guvern care are cei mai buni specialiști astfel încât atunci când se da o lege este cu siguranță foarte bună și nu va mai fi nevoie sa fie schimbată zeci de ani de acum încolo.
Ce îi face oare pe finlandezi sau olandezi să se declare mai fericiți decât românii?
„Un politician obscur dintr-o țară de la periferia Europei, condamnat pentru niște găinarii cu voturile, ajunge într-o funcție importantă în stat și hotărăște să îi concedieze pe procurorii care îl anchetează acum pentru că ar fi furat câteva zeci de milioane de euro și să închidă acel departament special al procuraturii. Pentru a-și face acțiunile cât de cât credibile în ochii poporului, popor care oricum îl votează masiv și nu îl interesează aspectele legate de morală, a pornit o campanie prin care se declară oprimat de o entitate abstractă și necunoscută, numită statul paralel”.
Acesta aș vrea să fie subiectul viitorului meu roman realist. Din păcate mi-e teamă că subiectul este prea fantezist și romanul nu ar fi suficient de credibil, având în vedere că este imposibil să existe un astfel de personaj. Poate doar într-un stat dintr-un univers paralel.
De ce cred că este nevoie de o lege a grațierii și a amnistiei? Mi-am amintit gluma asta care circulă prin alte țări:
Cum se numește când un om minte în mod constant? Mitomania.
Cum se numește când un om fură în mod constant? Cleptomania
Cum se numește când o țară întreagă fură și încalcă legea în mod constant? Romania.
Așadar, în țara în care hoția și încălcarea legii este normă, trebuie din când în când să dai o lege a grațierii.
Al doilea om din stat, din România, tocmai a declarat că România este un stat mafiot! Dar, tot el susține că fost ales senator în mod democratic în acest stat mafiot. Eu nu înțeleg cum?… Adică Tăriceanu ori nu a fost ales democratic, sau face parte din mafie sau minte, căci se știe că mafia nu lasă să ajungă să fie condusă de cineva din afară, iar Tăriceanu este al doilea om în statul mafiot.
Pe 25 ianuarie, același Tăriceanu declară că România (deși e stat mafiot, așa cum a spus mai sus) nu are nevoie de MVC (prin care UE se asigură că România nu este un stat mafiot). Dl. Tăriceanu, aveți personalitate multiplă?
Am fost într-o scurtă vizită în România și în cele patru zile cât am stat, am fost lovit de patru cazuri în care cei cu care am interacționat ca și cumpărător al serviciilor oferite ar avea nevoie urgent de niște cursuri de relații cu clienții.
Primul caz. În avionul Tarom, am auzit un dialog absolut stupid între stewardesă și un pasager.
Stewardesa: Doriți apă?
Pasagerul: Da. Minerală.
Stewardesa: Plată sau carbogazoasă?
Pasagerul: Tocmai am spus că minerală…
Stewardesa: Și cea plată este minerală. Deci vreți carbogazoasă!
Nu o să insist asupra inutilității acestei discuții, în care stewardesa a vrut să îi arate „dobitocului” de pasager cât de incult este.
A doua întâmplare. La un restaurant celebru pentru mărimea porțiilor, dintr-o stațiune românească la fel de celebră pentru non-conformisul ei, am lăsat din greșeală (sincer chiar am făcut niste calcule greșite, dar nu vreau să mă scuz) un rest de 8 lei la o notă de ~200 ron (am fost mai multe persoane). Băiatul care ne servise, foarte drăguț de altfel până atunci, mi-a adus restul dupa ce ne ridicasem și plecasem spre ieșire cu mesajul verbal „chiar nu este nevoie… dar insist, chiar nu este nevoie”. Cumva îmi pare rău pentru el, că poate l-am jignit cu „bacșisul” acela, dar totuși…
A treia întâmplare. Eram împreună cu mai mulți prieteni la un hotel de 4 stele din Râmnicu Vâlcea. Dimineața, de fapt pe la 11 jumate, am cerut o cafea. Chelnerul foarte draguț, mi-a adus cafeaua. Peste vreo 5 minute mai vine un prieten care cere și el o cafea. Chelnerul îi aduce o cafea. Peste 5 minute mai vin din cameră doi prieteni care cer și ei… ați ghicit, câte o cafea. Chelnerul le aduce cafeaua și mă întreabă pe mine „Da’ de ce nu ați spus de la început că vreți mai multe cafele?” Am rămas blocat. Chiar nu am darul clarviziunii, deși puteam să pun pariu că și ceilalți vor vrea tot cafea.
Iar ultima întâmplare, mă are din nou protagonist. Eram la plecarea din primitoarea Românie, la aeroport, la biroul de predat bagajele de cală. Eu, român modern, îmi făcusem check-in-ul online și printasem de acasă. Aici fac o scurtă paranteză. În ultimul timp nu prea am călătorit cu Tarom-ul, ci mai mult cu KLM. Așadar, eram obișnuit cu formatul acestora la cum arată un bilet generat online, și anume, o singură pagină pe care ai toate detaliile. Cum pentru Tarom hârtia nu este așa importantă, pdf-ul generat de sistemul lor pentru 1 bilet are două pagini, pe care scrie același lucru în principiu. Așa că eu, gandindu-mă să nu mă încurc în prea multe hârtii, am luat doar prima pagină cu mine la aeroport. Să revenim la doamna de la ghișeu. Îi dau eu hârtia cu check-in-ul, o scanează, începe să se uite la hârtie, apoi la mine și îmi spune
„Ori o printați ca lumea, ori nu o mai printați deloc”
Și începe să o rupă și o aruncă la coș… fără nici o explicație. Iarăși rămân șocat întrebându-mă cu ce a mai greșit nenorocitul de mine. Doamna amabilă de la ghișeu mă salvează și-mi spune vina:
„Trebuia să fie două pagini. Scrie și pe site”
Eu, răsuflu ușurat. Deci asta era. Dar ce fac acum? Tocmai mi-a rupt check-in-ul în patru și l-a pus la coș. Mă salveaza din nou și îmi dă un bilet oficial printat de dumneai CORECT. Ii spun doamnei:
„N-am stiut că trebuie ambele, că scria același lucru pe amândouă”
Dar aceasta mă lămureste imediat:
„Păi bineînțeles, că una rămâne la poartă și una la dumneavoastră”
Cum de nu m-am gândit la asta?
La începutul anilor ’90, un comunist bătrân spunea că românilor or să le ia 20 de ani să învețe ce este democrația. Au trecut vreo 24 și să zicem că unii au început să se prindă de una, de alta. În privința relației dintre vânzător și client, se pare că românilor or să le mai ia încă vreo 40 de ani să ajungă la un standard cât de cât normal.
Citesc cu o mare mândrie națională că preaiubiții noștri aleși din Parlamentul patriei au votat o lege prin care fiecare oraș trebuie să aibă o stradă care să poarte numele „1 Decembrie 1918„.
Mulțumim prea iubiții noștri parlamentari, pentru că între cele câteva sute de legi care, în fiecare zi fac viața mai bună a milioane de români, între dezbateri despre soarta țării, despre situația internațională, despre cum să crească economia țării și multe altele, v-ați făcut timp și pentru această lege atât de presantă, fără de care nu puteam scoate capul în lume de rușine, în fața unui neamț, francez sau chiar polonez. Pe bune, ne făceam de râs fără o astfel de lege.
Mulțumim dragii noștri aleși!