Am fost într-o scurtă vizită în România și în cele patru zile cât am stat, am fost lovit de patru cazuri în care cei cu care am interacționat ca și cumpărător al serviciilor oferite ar avea nevoie urgent de niște cursuri de relații cu clienții.
Primul caz. În avionul Tarom, am auzit un dialog absolut stupid între stewardesă și un pasager.
Stewardesa: Doriți apă?
Pasagerul: Da. Minerală.
Stewardesa: Plată sau carbogazoasă?
Pasagerul: Tocmai am spus că minerală…
Stewardesa: Și cea plată este minerală. Deci vreți carbogazoasă!
Nu o să insist asupra inutilității acestei discuții, în care stewardesa a vrut să îi arate „dobitocului” de pasager cât de incult este.
A doua întâmplare. La un restaurant celebru pentru mărimea porțiilor, dintr-o stațiune românească la fel de celebră pentru non-conformisul ei, am lăsat din greșeală (sincer chiar am făcut niste calcule greșite, dar nu vreau să mă scuz) un rest de 8 lei la o notă de ~200 ron (am fost mai multe persoane). Băiatul care ne servise, foarte drăguț de altfel până atunci, mi-a adus restul dupa ce ne ridicasem și plecasem spre ieșire cu mesajul verbal „chiar nu este nevoie… dar insist, chiar nu este nevoie”. Cumva îmi pare rău pentru el, că poate l-am jignit cu „bacșisul” acela, dar totuși…
A treia întâmplare. Eram împreună cu mai mulți prieteni la un hotel de 4 stele din Râmnicu Vâlcea. Dimineața, de fapt pe la 11 jumate, am cerut o cafea. Chelnerul foarte draguț, mi-a adus cafeaua. Peste vreo 5 minute mai vine un prieten care cere și el o cafea. Chelnerul îi aduce o cafea. Peste 5 minute mai vin din cameră doi prieteni care cer și ei… ați ghicit, câte o cafea. Chelnerul le aduce cafeaua și mă întreabă pe mine „Da’ de ce nu ați spus de la început că vreți mai multe cafele?” Am rămas blocat. Chiar nu am darul clarviziunii, deși puteam să pun pariu că și ceilalți vor vrea tot cafea.
Iar ultima întâmplare, mă are din nou protagonist. Eram la plecarea din primitoarea Românie, la aeroport, la biroul de predat bagajele de cală. Eu, român modern, îmi făcusem check-in-ul online și printasem de acasă. Aici fac o scurtă paranteză. În ultimul timp nu prea am călătorit cu Tarom-ul, ci mai mult cu KLM. Așadar, eram obișnuit cu formatul acestora la cum arată un bilet generat online, și anume, o singură pagină pe care ai toate detaliile. Cum pentru Tarom hârtia nu este așa importantă, pdf-ul generat de sistemul lor pentru 1 bilet are două pagini, pe care scrie același lucru în principiu. Așa că eu, gandindu-mă să nu mă încurc în prea multe hârtii, am luat doar prima pagină cu mine la aeroport. Să revenim la doamna de la ghișeu. Îi dau eu hârtia cu check-in-ul, o scanează, începe să se uite la hârtie, apoi la mine și îmi spune
„Ori o printați ca lumea, ori nu o mai printați deloc”
Și începe să o rupă și o aruncă la coș… fără nici o explicație. Iarăși rămân șocat întrebându-mă cu ce a mai greșit nenorocitul de mine. Doamna amabilă de la ghișeu mă salvează și-mi spune vina:
„Trebuia să fie două pagini. Scrie și pe site”
Eu, răsuflu ușurat. Deci asta era. Dar ce fac acum? Tocmai mi-a rupt check-in-ul în patru și l-a pus la coș. Mă salveaza din nou și îmi dă un bilet oficial printat de dumneai CORECT. Ii spun doamnei:
„N-am stiut că trebuie ambele, că scria același lucru pe amândouă”
Dar aceasta mă lămureste imediat:
„Păi bineînțeles, că una rămâne la poartă și una la dumneavoastră”
Cum de nu m-am gândit la asta?
La începutul anilor ’90, un comunist bătrân spunea că românilor or să le ia 20 de ani să învețe ce este democrația. Au trecut vreo 24 și să zicem că unii au început să se prindă de una, de alta. În privința relației dintre vânzător și client, se pare că românilor or să le mai ia încă vreo 40 de ani să ajungă la un standard cât de cât normal.