Tampa – Postavaru

Am fost intr-o tura prin Brasov (Tampa) – Postavaru – Predeal (via „Trei Brazi”).
Sa incepem cu inceputul. Plecarea sambata la 14.15 din Gara de Nord. Drumul l-am facut, bine-inteles, cu personalul lafaindu-ne in voie prin vagonul aproape gol. Am urcat pe Tampa noaptea, la lumina frontalelor celorlalti, ca eu nu mi-am luat, ne-am pus corturile si am adunat lemne de foc cat sa frigem ursul mult asteptat. Pana pe la 2 am mancat, printre altele carnaciori pe jaratec si mere coapte (felicitari Alexandrei 😀 ), am cantat (Pico cu chitara) si am facut planuri cat de dimineata (la ora 7) o sa ne sculam a doua zi, uitand ca in noaptea aceea se va da ceasu inainte. Am hotarat sa facem cate doi de paza cate doua ore ca sa nu ne trezim totusi cu ursu la cort si sa nu avem aparatele foto pregatite :). Eu cu Raul am fost in prima tura. La un moment dat, cu vreo 10-15 minute inainte sa inceapa tura lui Pico cu Alexandra, cand terminasem de spus bancurile si incepuse sa-mi pice nasu in piept Raul sare, isi aprinde frontala si zice „Baa, e un animal mare pe langa noi, in padure. L-am auzit cand a luat-o la fuga.” Aprind si eu lanterna si incepem sa cercetam zona. Nu se mai vedea nimic. Strigatul, destul de incet, al lui Raul l-a trezit pe Pico totusi care a iesit din cort incercand sa-si dea seama ce se intampla. Am mai fluierat nitel, am mai stat de vorba si m-am dus sa ma culc. Sacu de dormit si asa subtirel se racise de tot. Mi-am pus 2 polare pe mine si m-am bagat la culcare. Am avut un somn cam agitat, tot gandindu-ma la ursu ala. Ma mai chinuia si frigu din cand in cand. Spre dimineata, pe la 6 dupa calculele mele il aud pe Pico zbierand ceva ca „A venit la mancare” si aud alergaturi. In gandu meu „Draci… a dat peste noi vreun urs care se retragea din oras sau ce s-a intamplat”. Dupa care aud cuvantul „javre…”. Ma gandesc: „Un urs nu poate sa fie o javra. Or fi caini in padure…” Mai ascult vreo 2 minute si nu se mai aude nimic. Adorm iar… La 7 ma trezesc asa cum vorbisem. Se pare ca doar eu m-am trezit :D. Ma culc la loc. La 8 nu mai rezist si ies din cort. Un ibric de cafea se chinuia sa fiarba pe un foc aproape stins. Am mai adunat cateva lemne si l-am mai intetit.
Il intreb pe Pico dupa ce a alergat de dimineta si cica s-a trezit cu niste caini care incercau sa bage boturile in pungile cu mancare.
Ne-am baut cafeaua, ne-am urcat pe varfurile din jur sa vedem Brasovul, de sus, dimineata (era tot acolo unde il stiam si arata superb), am mai facut o cantare mica (nu mi puteam scoate din gand melodia Rar a lui Nicu Alifantis), ne-am pus lucrurile la rucsac si am plecat spre Postavaru.
Pe drumul spre Postavaru nimic interesant.
La cabana am facut un popas, Raul cu Alexandra vroiau sa urce si pana pe varf dar nu mai era timp. Am mancat si am plecat (nu sunt eu de vina pentru barna rupta de la gardu salvamontului :D).
Dam sa intram pe traseu si ne intampina o afundare pana dincolo de genunchi in zapada. Dupa vreo 20 de pasi deja ne intrebam daca o sa innotam asa pana la Predeal. Coborarea a fost (pentru mine) destul de amuzanta ca eu nu prea ma afundam in zapada din cauza greutatii reduse 😀 dar ceilalti… Pantele in schimb care duceau la cabana (eu i-as zice hotelul) „Trei Brazi” m-au epuizat (multumesc mult Raul si tuturor celorlalti). Pe drum am inghitit o pastila care incepe cu „Meto” sau „Meta” pentru stomac pe care am baut-o cu apa amestecata cu pamant luata dintr-un parau (cahhh), am mancat o lamaie (mi se parea chiar buna, desi nu suport fructele acre) si am mancat cativa bulgari de zapada ca nu mai aveam apa. Am ajuns la Predeal la 12 juma. Urmatoru tren, un accelerat ce venea de la Arad abia la 3 si nitel (si 20 parca). Am mancat un hamburger, am baut o cafea si cica as fi adormit peste 5 minute (timp de un sfert de ora) pe un perfaz din gara desi eu nu-mi amintesc 😀 Cele 3 ore mi s-au parut extrem de lungi, desi cand ma gandesc la ele acum chiar se poate sa fi atipit fiindca imi lipsesc crampeie din amintiri.
In tren, rasfat frate. Compartimente calde si scaune moi. Pregatim banii de nas si dam sa adormim. Dupa vreun sfert de ora apre nasu. Avea „printzipuri” omu si era sa ne coboare jos.
Am ajuns acasa pe la 6 si nu stiu prin ce minune am aterizat direct in pat. La 8 juma m-am trezit si l-am rugat pe Andu sa-mi dea o zi sau o juma de zi libera. Multumesc mult Andu, Zeppelin rulz.
Echipa multumesc. A fost o tura super.
Cateva poze in galerie.