Am văzut într-un tramvai RATB o fițuică de la Sindicatul RATBiștilor cum că tramvaiele și autobuzele lor sunt atât de stricate încât or să se închidă în curând.
Pai exact asta sper și eu, ca transportul în comun să fie oprit cât mai curând ca să se trezească Hoțescu și mai marii RATB cu vreun milion de oameni la ușă. Dar cum afișul e pus de sindicat probabil că vor fi unși și vor tăcea la fel cum au tăcut și până acum.
Romania, Bucuresti, un tramvai oarecare, zona Lacul Tei… Stateam pe scaun si priveam pierdut prin geamul aburit spre zapada murdara… La vreo cativa metri in fata mea, pe scaunele alea care sunt cu fata la usa, pentru batrani, gravide si handicapati stateau doua tiganci, la vreo 25 de ani maxim si vorbeau in limba lor. La o statie, o femeia coboara pe la usa din fata. Observ cu coada ochilor o miscare dubioasa a tigancilor… Una din ele s-a aplecat putin spre femeie. Ma uit la ele, nu vad nici un portofel in mana, ma uit la femeie o vad ca a coborat deja pe peron, ma uit din nou la tiganci si observ ca aveau un fel de bagheta in mana. Nu imi dau seama ce era, dar clar ca nu o aveau in urma cu 2 minute. Ce naiba i-au luat femeii, ma intreb in gandul meu? Dau sa zic ceva, dar usile tramvaiului se inchid. Le observ in continuare. Au observat si ele ca eu am vazut ceva. Incep sa vorbeasca in tiganeste… Isi dateau cu parerea la ce foloseste bagheta aia. Am inteles doar „perdea”. Dupa cateva minute se muta, una pe scaunul din spatele meu si alta pe scaunul de vis-a-vis de mine si continua sa vorbeasca in limba lor. Dintr-o data, o aud pe cea din spatele meu:
De luni, de cand mi-a expirat abonamentul RATB, am mers numai cu bicicleta prin oras. Astazi, m-am gandit ca totusi nu strica sa imi reinnoiesc abonamentul asa ca ma iau bani la mine sa imi fac unul nou. Fiind primavara, si cum primavara se arunca lucrurile vechi si toata lumea isi pune haine noi, m-am hotarat sa imi fac alt card (suport de plastic) pentru ca oricum pe cel vechi abia se mai vedea numele meu.
Asadar, purced frumos spre chioscul RATB, dau buletinul si cer un abonament pe toate liniile urbane. Doamna de la chiosc ma intreaba ce s-a intamplat cu cel vechi. Ii raspund ca este pe undeva pe acasa, dar ca oricum este foarte uzat si ca abia se mai vede numele meu. Raspunsul a venit prompt: „Daca doriti alt card este treis’ cinci de mii. Nu are nimic daca nu se mai vede numele pe cel vechi. Sa nu aiba altele…”. Ok… Mersi, o sa il caut pe cel vechi, in cazul acesta.
Totusi, le-am dat un mail celor de la RATB. Sunt curios daca imi vor raspude. Le-am propus sa schimbe gratuit plasticele alea cu o vechime mai mare de 2 ani, ca la ei pe site scrie ca „In caz de deteriorare a cardului din vina clientului (indoire cu urme vizibile, supunerea cardului la conditii ridicate de temperatura sau la camp electromagnetic puternic, etc.), achizitionarea unui nou card se va face contra cost„. Problema este ca nu e vina mea ca trece timpul si ca folosesc card-ul.
Ma intreb daca restaurantele cer bani clientilor pentru plasticul pe care este imprimat card-ul de fidelitate ? Dar cand ai monopol te doare-n … de aspectele astea de comerciale si de imagine.
Astazi in 104 (cel nou cu aer conditionat) stateam pe scaun. In fata mea, in picioare, o doamna la vreo 30 de ani, draguta, tinuta business, poseta eleganta, citea ProTV Magazin. Din pozitia in care stateam eu, ProTV Magazinul asta arata ciudat. Ma uit mai atent. In interiorul lui era camuflata o carte. Dar ce carte? Era o carte de rugaciuni sau ceva bisericesc oricum (nu, nu Biblia sau Evangheliile). Doamna a observat la un moment dat ca cineva din spate se uita in ProTV Magazinul ei si il inchide. A coborat la prima, dupa ce si-a indesat „revista” in poseta.
De ce citea carti religioase camuflate ca eu nu am priceput ?
De dimineata, in timp ce motaiam pe un scaun langa usa a doua a autobuzului 104 care ma duce in fiecare dimineata la locul de munca, am auzit din spate niste sunete care mi-au zgariat urechile. Credeam ca ii suna vreunuia telefonul cu o manea ca ringtone si ca va raspunde in urmatoarele 10 secunde, dar nu… Continua sa se auda. Ma uit in spate si vad ca unu statea pe scaun cu un telefon langa ureche si asculta. Toata lumea se uita dezabrobator. Zgomotele produse acopereau si radioul autobuzului. Ma uit mai bine sa vad fata idiotului. Un tigan cu vreo doua pirande dupa el. Mai astept vreo 30 de secunde, sperand ca o sa il opreasca sau o sa fie o melodie ceva mai acceptabila. Melodia se schimba… cu o alta manea. Imi scot telefonul si incep sa caut disperat… Folk, folk si iar folk… Damm. Nu pot sa fac fata cu Chilian ragnetelor alora… si pana gasesc Iron Maiden o sa ma tampesc de la manea. Gasesc in sfarsit Cargo – Nu mai am tigari. Ii dau drumul. Cativa oameni se uita mirati spre mine dupa care in gol ca si cum nimic nu s-ar intampla. Doamna de langa mine ma priveste multumita-amuzata. Imi pun si eu telefonu la ureche si il las sa cante…
In dimineata asta, spre surpinderea mea, am gasit locuri libere in tramvaiul 32. Ocup unul, scot Lolita si ma gandesc sa citesc cateva pagini. Dupa vreo 2 minute aud pe cineva la cateva scaune mai in spate vorbind destul de tare la telefon. Mai erau vreo 2 statii, asa ca bag cartea in rucsac si ma pierd in ganduri. Aud dintr-odata de la doamna care vorbea la telefon „Ai citit cartea?” (ma fac atent). „Nimic? Pai sa o citesti ca e o carte buna” (intind gatu si incerc sa ma intorc nitel, poate aud vreun titlu interesant). „Te invata cum sa te aperi de Satana.”
Okei. Deci e o carte de karate…