Pe Olimp

Cu cateva luni in urma, Ciuli m-a anuntat ca vrea sa mearga pe Olimp si cauta oameni. I-am spus ca in principiu merg dar nu stiu (ma sacaia un examen care era chiar in perioada in care vroia el sa mearga, dar nu stiam cand). Luni (4 iunie) am luat examenul si Ciuli m-a anuntat ca, Raul nu mai merge asa ca e un loc disponibil in masina lui (alaturi de Anita, Stefan si Alexandra).
Ne intalnim marti si facem cumparaturi de vreun milion juma si Ciuli reuseste sa imi transmita si mie stresu.
Joi dimineata, la 5 eram la Tineretului de unde m-au luat cu un picior vanat, fiind inca adormit am dat cu el de un stalp delimitator de pe trotuar.

Urmau (speram noi) cel mult 12 ore de mers cu masina. Ajungem la Giurgiu in vreo ora si trecem granita la bulgari. Granita de la romani, la iesire nu mai exista… La bulgari ne baga in calculator si ne lasa sa trecem. Pana la Sofia drumurile erau cam ca la noi. Ba mai proaste, ba mai bune. Sate si orasele cu case saracioase dar totusi campurile cu cereale pareau cultivate mai bine si mai uniform. Ne-am ratacit nitel pe langa Sofia da reusim sa ajungem pana la urma pe drumul spre autostrada (portiunea de autostrada pe care au construit-o este excelenta iar peisajul este superb). Admiram din masina Rila sau Pirinu si facem planuri pentru cand vom merge si acolo. Furati de peisaj si de dorinta de a ajunge mai repede in Grecia ne luam o „amenda” de 10 euro pentru depasire de viteza (maxim era 60km/h).
Odata ajunsi in Grecia am inceput sa simtim deja alta atmosfera. De la vamesul plictisit care ne-a urat calatorie placuta fara sa para important la drumurile nou construite pe care masina curgea fara sa simtim nimic in stomac.
Dupa cativa kilometri de Grecia, ne-am oprit la un mic restaurant sa ne dezmortim picioarele, sa ne golim vezica si sa mancam ceva. In timp ce stateam la masa, apare un tigan (grec) cersetor. Se duce la masa de langa noi si incepe textu. Nu obtine nimic. Vine langa mine si incepe sa zica ceva. Ma uit la el si zic numai un cuvant: „România”. Ne intoarce spatele intr-o secunda. Ceilalti se amuza… iar grecii de la masa vecina nu intelegeau cum de l-am convins asa repede sa plece.

Plecam spre Litochoro (se citeste Litovoro), cel mai apropiat oras de baza muntelui Olimp. De la Litochoro mai aveam vreo 15 minute de mers cu masina pana la intrarea in traseu unde este o mica cabana. De aici incepem urcarea, pe la ora 18, fara sa stim exact cat avem de mers pana la „refugiul” Spilios Agapitos (sau Refugiul A) situat la 2100m altitudine, unde aveam de gand sa ne oprim. Am ajuns in aproximativ 2 ore, pe un drum foarte lejer, care arata pe alocuri ca un parc (bancute si balustrade pe margine). Cand am ajuns aici citesc raman foarte surprins: o pancarda care ne anunta ca ne costa 4.20 euro daca vrem sa campam cu cortu si 10 euro patul in refugiu. De asemenea in acest pret e inclusa toaleta si apa. Ce e asta?? In muntii din Romania, un refugiu este un adapost unde nu e nimeni si unde poti dormi gratis cand esti in munti. De asemenea, este foarte putin dotat: nu se afla nimeni la el care sa il pazeasca, majoritatea au doar cateva paturi metalice si eventual un izvor in apropiere.

Cand ajunge si Ciuli si ii spun ramane si el surpins. Vrea sa intre in cabana si il intampina un afis ca nu are voie cu bocancii inauntru. Si-i da jos si se duce sa discute cu „refugiatu sef”. Platim taxa de campare si ne spune conditiile „FARA NICI UN FEL DE FOC”. „Nici primus?”. „NIMIC”. Ne da voie in schimb sa mancam pateuri si salamuri din propriile noastre rucsace. Multumim. Cumparam cate un ceai (ceva mai bun ca cel de la Omu) cu 1 euro cana si ne culcam destul de dejamagiti.

A doua zi ne propusesem sa ne trezim pe la 7 si sa pornim spre varf la 8. Ne lasam corturile langa refugu, umplem 3 rucsace cu apa, ceaiuri si supe (gandindu-ne sa le preparam undeva pe langa varf) si plecam pe la 9 si nitel :). Aflasem de la cel de la cabana ca pana pe Varful Skala este un traseu usor (de mers vreo 2 ore) si de acolo pana pe Mitikas se fac vreo 45 de minute dar este nevoie sa iti folosesti mainile si sa te cateri nitel. Am ajuns pe Skala inconjurati de ceata si nu vedeam la mai mult de 100 de metri. De pe Skala incepea distractia :). Adica niste peisaje ceva mai salbatice, stanci si prapastii. Un adevarat peisaj de creasta si o atmosfera misterioasa din cauza cetei tot mai dense. Dupa (cred eu) mai putin de 40 de minute am ajuns pe Mitikas. Aici facem sesiune de poze, admiram ceata, ne semnam in caietul care era intr-o cutie si ne imprietenim cu niste croaţi care nu prea stiau engleza dar unul dintre ei fusese pe Moldoveanu. La coborare mai luam si o nemtoaica pe care o ajutam sa coboare si drept multumire ne da paine (noi nu mai aveam si salamu cadea cam greu fara). Pana la urma, nevrand sa coboare singura a doua zi, merge cu noi cu masina pana in Katerini, la malul marii Egee.