Istoria din tramvai

ma intorc acasa. romana… universitate… unirea. beculete. luminite. pitipoante. rocari. cersetori. mertzane.
ajung in tramvai. langa mine, 2 tipe si un tip. nu au mai mult de 18 ani. noua generatie. frizuri trendy. imbracaminte trendy. aud „ceausescu”. casc urechea si probabil si ochii. cum de aud numele asta din gura unor pusti. credeam ca „a murit”. ascult mai atent discutia. „ceausescu era prost. elena era creieru” zice o tipa. „care ma, aia care isi lua titluri de savanta de renume mondial” ii raspunde el. ma amuz. copii astia chiar discutau altceva in afara de muzica, bani si masini. continua discutia despre casa poporului si cozile la alimente. aceasi tipa zice „eu m-am nascut dupa 90… din fericire”. in gandul meu: felicitari. un om care s-a nascut dupa ’90, stie oarecum ce era inainte, nu are ce sa regrete si care e mandru ca face parte din generatia noua. imi vine in minte dintr-odata locu prin care trecusem cu 15 minute mai devreme: piata universitatii. si imi amintesc imagini de la televizor: lume multa, tancuri, oamenii alergand… decembrie 89. acelasi loc: piata universitatii, taburi, mineri, oamenii alergand, tinerii de varsta pe care o am eu acum intinsi pe jos cu sange pe ei. imagini vazute la televizor. am vazut istoria la televizor. ceausescu n-a murit, din fericire… stim de ce sa ne ferim.