Categorie: MainBlog

Urasc tiparele, urasc regulile si definitiile „pentru ca asa trebuie sa fie” si urasc majoritatea.
Urasc majoritatea pentru ca intotdeauna minoritatea este ignorata sau este condamnata intr-un fel sau altu pentru ce se intampla rau majoritatii. Cand cineva acuza pe cineva de ceva absurd precum ca este „tigan”, „evreu”, „ungur”, „homosexual” sau orice altceva care nu are legatura cu calitatile sau defectele lui de om, atunci eu ma declar „tigan”, „evreu”, „ungur”, „homosexual” sau orice e nevoie.
(Subiect inspirat de Theo)

O prietena m-a intrebat ce pot spune despre maturitate si incredere. Nu stiu daca luate impreuna sau separat. Nu sunt prea inspirat acum sa spun lucruri profunde… Asadar.
Increderea se castiga cu timpul daca celalalt este o fire mai prudenta si retrasa. A avea incredere in cineva inseamna de la a-i incredinta gadurile tale intime si ai spune te iubesc pana la a merge pe marginea prapastiei de mana cu el/ea. Exista de asemenea oamenii in care ai incredere din prima clipa. Au o privire si o voce care te fac sa crezi ca tu cunosti acea persoana de o viata. Depinde de fiecare dintre noi daca decidem sau nu sa avem incredere in cineva. De intuitia si de firea noastra. Asa cum zice vorba „Daca te-ai ars odata, suflii si in iaurt” (nu ma corecta asupra lui odata. vezi aici). Mie nu imi plac persoanele care vor ele sa imi castige increderea si fac gesturi evidente pentru asta. Imi dau eu singur seama (sau nu 🙂 ) daca cealalta persoana merita sau nu sa am incredere in ea.
In privinta maturitatii e ceva mai greu sa-mi dau o parerea. Personal cred ca maturitatea (in orice) se castiga numai prin experiente. Poti avea 30 de ani si sa nu fii matur, poti avea 17 ani si sa stii foarte bine ce inseamna viata si ce vrei de la ea. Maturitate inseamna (printre altele, probabil) sa iti asumi responsabilitati si riscuri. Sa stii sa castigi si sa pierzi dupa si sa o iei de la capat, nu neaparat pentru tine ci pentru ceilalti care asteapta asta de la tine. Maturitatea inseamna sa renunti intr-un fel la o libertate, la libertatea de a face ce vrei, oricand vrei.
Eu, recunosc, nu sunt inca foarte matur si poate nici nu-mi doresc sa fiu. Odata cu maturitatea pierzi si o parte din inocenta si din vise. Alteori regret ca nu sunt mai matur si regretele dor.
Nu poti fi matur daca esti singur, daca nu ai un suport (cel putin) moral in cineva.
Fiecare trebuie sa gaseasca echilibrul interior intre dorintele proprii si ceea ce am zis ca ar putea insemna maturitate.

Azi am vazut pe 417.ro poze din anul 2 cu mine si „echipa tehnica” a facultatii. Mi-au trezit multe amintiri, majoritatea placute: Orele petrecute in sala 413 printre antichitati incercand sa facem un calculator functional din 3 procesoare, 1 si 1/2 floppiuri, 5 surse si cateva placi de baza, glumele lui Cezar (big coordonator), povestile d-lui prof. Vuletescu, sarcasmul lu’ Radu si poantele d-lui Dragulici (mare om…).
Sala 417 este sala adminilor de retea din facultate. In ea, o specie de oamenii (numita si geeks), stau si pun linuxu la cale, codeaza si testeaza fiabilitatea retelei cu cel mai bun soft de network testing – CS. In acea sala mi-am petrecut multe ore incercand sa inteleg cate ceva din programare si networking… Nu prea cred ca am reusit, cea mai notabila realizare a mea in domeniul calculatoarelor fiind mentinerea unui blog. Am prins pana la urma cate ceva despre Linux, ba de la skyraven, ba nitel de la gremlin, ba nitel de la Radu…
Tot in 417, multumita lui Andu, Nightwish a devenit una din formatiile mele preferate.

Cateva poze:
In 413
In 413, eu si Andu – 1
In 413, eu si Andu – 2

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Asa a inceput recitalul din Expirat al lui Nicu Alifantis. Lume cat cuprinde (Expiratu) si chiar mai multa. Picioare peste picioare, inghesuiala, fum si… liniste. Toti stateam si il ascultam. Il priveam si ii sorbeam notele care ieseau din chitara si cuvintele. A reusit sa faca o sala de oamenii sa il aplaude dupa fiecare melodie, sa cante cu el, sa il acompanieze si sa ii ceara 3 bisuri.
Partea mai putin placuta a fost inghesuiala exagerata de la scena (desi nu ma plang, fiind inghesuit langa o fata frumoasa) dar inghesuiala a avut si un aspect placut – eram foarte aproape de el si puteam sa ii urmarim mana alunecand peste corzi si eventual sa furam cate o miscare.
Asa cum am mai zis, Expirat rulz.

Un prieten mi-a spus ca orice relatie duce pana la urma la crize existentiale, la intrebari si la pierderea unei anumite libertati.
Posibil, poate duce la pierderea libertatii daca celalalt ti-o ia fara ca tu sa ii dai voie. Intra in viata ta fara sa te astepti si este in tot ce e al tau fara ca tu sa stii. Te trezesti la un momentat dat ca celalalt este peste tot si ca si daca ti-ai vrea libertatea inapoi si ti-ar darui-o nu ai mai avea ce sa faci cu ea, fiindca el te urmareste de acolo de departe. Patul in care in stateati amandoi acu este doar al tau. Si ce daca… te-ai obisnuit ca acolo sa fie altcineva ci nu un loc gol. Strada pe care va plimbati amandoi parca iti este acum necunoscuta si o eviti. Singura cale este fuga. Cat mai departe de acele locuri si de amintiri.
Poate duce insa si la cedarea libertatii. Tu te oferi celuilalt, iar el tie. In cazu asta nu cred ca mai poate fi vorba de o pierdere a libertatii ci de un castig.
Linia care separa doua persoane ce traiesc impreuna si se iubesc este foarte subtire si fragila. Fiecare trebuie sa fie atent sa nu o rupa si sa nu patrunda in universul intim al celuilalt ci sa il lase pe el sa ii dea voie acolo. Ce este si unde se termina universul intim al fiecaruia? Fiecare decide. Unii dintre noi au nevoie de mai mult spatiu (poate mult mai mult decat considera celalalt), altii din contra vor sa se simta cat mai aparati si sa-l aiba pe celalalt cat mai aproape de el. Fiecare dintre noi trebuie sa-l cunoasca pe celalalt si sa afle asta din discutii si din reactiile celuilalt in diverse situatii.
Gelozia este metoda cea mai buna de a distruge o relatie prin restrangerea libertatii celuilalt. Unuia dintre parteneri poate ca la inceput o sa ii placa, va intelege ca celalalt este gelos pentru ca il iubeste, dar daca acesta exagereaza… viata va deveni un chin.
–
Textu de mai sus nu mi se pare foarte inspirat si bun sa exemplifice tot ce simt. Totul probabil ca depinde de fiecare relatie in parte si de experienta fiecaruia. Nu l-am scris ca un sfat pentru cineva anume ci poate pentru a-mi clarifica mie insumi ce inseamna (macar in parte) libertatea in dragoste.

Romanii „este” un popor credincios. Dumnezeu este prezent in tot ce fac, in viata de zi cu zi, in injuraturi si in rugaciuni, in blesteme si invocatii de-a dreptu pagane pana in ritualurile cu reguli stricte ale bisericii. Mii de oameni s-au adunat zilele astea la Mitropolie cu ocazia Sfantului Dimitrie (multam Alin pt corectia asupra numelui). Unii manati de credinta si numai de credinta, altii (probabil ca cei mai multi) veniti cu sperante ca Sfantul le va indeplini unele dorinte, majoritatea legate de sanatate. Iar ultima categorie, cea pe care o detest cel mai mult, pentru profit. O iconita sfintita (in atelieru lu nea gigel), o carticica cu crezul sau alte scrieri pe care mamaie sa o stranga la piept cand saruta moastele.
Ce e de remarcat la oamenii care stau la coada aia imensa (care blocheaza circulatia). Majoritatea sunt oamenii simpli (spre foarte simpli), multe femei, cu varsta peste 45 de ani si cu probleme fizice (poate si psihice) sau care au probleme (in familie, de ordin social, etc.). De ce arata astfel portretu robot? Explicatii sunt multe, cei care au banii se duc la medic sa se vindece, cei tineri nu sunt bolnavi, trec mai usor peste problemele de ordin social, nu au timp de stat la coada sau se duce mama/bunica lor. Ideea e ca romanu se uita spre Dumnezeu numai cand nu mai are sperante in alta parte… si mi se pare mie sau sunt cam multi? Credinta este pentru batranii bolnavi si saraci si se vinde bine.

Am fost la concertul de lansare al noului album „Phoenix”. Sala Palatului plina ochi, Baniciu a si zis ca nu a mai vazut-o asa plina din anii 70… o fi vrut sa spuna „ceva” (s-or pregati de o noua evadare). Atmosfera super tare, au cantat rock adevarat spre uimirea unora din sala, trecuti de 40 de ani, care credeau ca daca unii membrii Phoenix se apropie de 60 de ani canta numai folk. Tandarica mai poate inca sa rupa tobele, Mani face sa ii sara corzile din vioara, Kappl si Baniciu se tin bine (de chitara si de microfon). Covaci a fost ragusit rau de tot, abia putea sa vorbeasca si mi s-a parut ca a fost menajat la voce. Nu a cantat decat o melodie.
Printre evenimentele interesante vazute in public ar fi faptu ca unu de prin randu 4-5 dormea de-a binele :). Ochii inchisi, barba in piept. Atmosfera nu era in nici un caz una linistita, de somn.
Desi mi-am luat bilet cu loc destul de bun, era totusi un concert rock asa ca am ramas in fata primului rand, cu ceilalti. Un domn care era cu sotia a inceput sa ne traga (dur) de mana sa trecem in spate ca dumnealui a dat 400 de mii pe bilet si vrea sa vada spectacolul (si eu!). N-aveam nimic impotriva sa il vada :). Pana la urma m-am asezat pentru cateva minute pe un loc liber din randul 2, de unde vedeam perfect (pe Covaci il vedeam in fum). Zic pentru cateva minute ca nu se putea urmari un concert phoenix stand pe scaun.
O tanti pe care o durea capu zicea nemultumita „da astia nu cantau asa!”… hmm, poate stia doar melodia „vremuri”. da, da… ce vremuri.
Mani a fost fantastic. Tandarica a facut spectacol. Cristi Gram, Kappl si Baniciu (care nu si-a facut tema cu memoratu versurilor) si-au facut meseria de nota 10 . Ionut au fost okei.
Per ansamblu concertu a fost tare iar eu sunt in extaz.
P.S. Mi-am cumparat si cd-ul ORIGINAL.
Versurile de la melodiile de pe albumul Baba Novak.
Poze facute de fani: pe forumul fanclubului si pe community webshots (Andrei Gheorghe)
Alte impresii despre concert.