Poveste cu ursi

Acesta este un mail primit pe lista de discutii de la Alpinet.

Unchiul mamei (fost padurar cu dragoste nesfarsita de munte) a dat intr-o zi peste niste muncitori forestieri care dibuisera barlogul unei ursoaice. Au vrut sa se „distreze” si au bagat in vizuina un par cu o salopeta imbibata cu benzina, careia i-au dat foc. Ca si cum asta n-ar fi fost destul, au aruncat si o sticla cu benzina inauntru. Ursoaica a iesitprin flacari, s-a izbit violent de un copac si a disparut intr-o vaioaga. Unchiul a pandit vreo saptamana si, vazand ca ursoaica nu se intoarce, s-a bagat in vizuina sa scoata ursuletii (doi) daca mai traiau. Dupa indelungi incercari, a reusit sa scoata un ursulet care plangea de mama focului. Se temea sa nu vina ursoaica, dar aceasta nu a aparut, asa ca s-a bagat sa-l scoata si pe al doilea. A dat nas in nas cu el, curiosul,si i-a luat pe amandoi (un mascul si o femela care intre timp adormise in rucsac) acasa, unde i-a hranit din belsug si i-a crescut pana au implinit doi ani.
Apoi au fost luati de catre o fundatie de protectie a animalelor din Elvetia si nu i-a mai vazut timp de zece ani. Dupa acest timp, a primit o invitatie din parte celor de la fundatie si, impreuna cu sotia lui, le-au facut o vizita ursilor in Elvetia. S-au apropiat de gard, iar unchiul a strigat tare „Martinica!”. Ursoaicas-a oprit, a ridicat intai capul, apoi s-a ridicat in doua labe si a venit repede, mormaind bucuroasa, spre gard, alintandu-se ca un pisoi. Toti au ramas inmarmuriti, nevenindu-le sa creada ca, dupa zece ani, l-a recunoscut.