Noapte

Ma simt fara nici o putere, fara nici o vointa. Nu vreau decat sa fug de toata lumea. Sa nu mai privesc pe nimeni in ochi si nimeni sa nu ma mai priveasca in ochi. Sa va uit pe toti… prieteni, parinti, cunoscuti, colegi, necunoscuti care ma cunosc. Pe voi cei care ma iubiti sau ma detestati. Nu ma ma intereseaza sentimentele voastre pentru mine. Nu ma intereseaza nici mana pe care mi-o intindeti, nici palma pe care mi-o dati pe obraz. Nu vreau sa intind mana mea, nu vreau sa intorc celelalt obraz, nu vreau sa ripostez.
Nu, nu mai merge nici sa ma arunc in alcool… nu mai tine. Am invatat sa fentez si alcoolul. Sunt la fel de constient si cand beau… doar o parte din trup e beat.
Nu merge nici sa ma arunc in bratele reci ale unei femei. Mi-e sila, pentru ca nu vreau sa ma mai atinga nimeni si nu vreau sa ating pe nimeni.
Tocmai m-am uitat pe fereastra la intunericul de afara (nu prea e luminata zona) si m-am gandit ca intunericul noptii e groaznic… Dar maine se va face lumina. Totul are un sfarsit. Ati mers vreodata prin intunericul noptii prin padure. Ati vazut siluete de copacii ce seamana a oamenii demult disparuti? Brate intortocheate ce se intind catre tine? Ati fost vreodata prins de ploaie pe un drum necunoscut? Si mergi, si mergi… si fulgere cad pe langa tine si apa. Peste tot ceata, apa, traznete si fulgere. Daca citesti aceste randuri si ai trait asa ceva inseamna ca ai ajuns la lumina in final. Oricat de neagra a fost noapte si cosmarul din jur, oricata ploaia a cazut si cate fulgere te-au cautat, a doua zi a rasarit soarele si ai vazut cerul din nou.
Ai patruns insa vreodata in cele mai intunecate ganduri ale tale? Ai simtit noaptea si in suflet, nu numai in jurul tau? Acea noapte care se lasa asupra creerului si iti suge incet, minut de minut orice dorinta de a iesi din ea. Cu fiecare secunda ce trece nu iti doresti sa vezi lumina ci sa te culci in intunericul din jur. Este cald si te adorme… si stii ca langa tine sunt maini intinse care vor sa te scoata din acel intuneric chinuitor dar care vor sa iti ea si somnul ce te imbie. Le simti, te ating… dar tu nu poti intinde mana. Nu stii cum e sa ai o mana. Nu „vezi” decat intuneric… Un gand ascuns rasare. Nu ai curajul sa il aduci la suprafata si sa te agati de el. A durat mai putin de o secunda. Era doar o idee cum ca acolo in multimea de fiinte din jurul tau pe care nu le vezi exista una care te-ar putea invata sa intinzi mana ta. Nuuu. Stop. E prea mult. Cum s-ar putea intampla asa ceva? Ce e aceea o mana? Cum sa intind ceva ce nu stiu ce este? Si cine ar putea indrazni sa coboare in intunericul meu sa ma invete ceva? E imposibil… Si gonesti acest gand. Ce e mai departe?