Încă o sută de ani

România împlinește 100 de ani. În urmă cu 100 de ani se citea Declarația de la Alba Iulia. Dar ce spunea acea declarație? Am selectat câteva puncte esențiale ale actului de constituire a României Mari.

Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.

Adunarea Națională proclamă următoarele:
– Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
– Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.
– Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

Chiar dacă mai apar voci, atât în țară cât și în afară, care contestă unele din punctele actului din 1918 de la Alba Iulia, dacă România, prin reprezentații ei, dar și românii de rând vor respecta cu sfințenie acest act, România pătrunsă de spiritul acelor zile va mai dăinui multe alte sute de ani.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.