ma intorc acasa. romana… universitate… unirea. beculete. luminite. pitipoante. rocari. cersetori. mertzane.
ajung in tramvai. langa mine, 2 tipe si un tip. nu au mai mult de 18 ani. noua generatie. frizuri trendy. imbracaminte trendy. aud „ceausescu”. casc urechea si probabil si ochii. cum de aud numele asta din gura unor pusti. credeam ca „a murit”. ascult mai atent discutia. „ceausescu era prost. elena era creieru” zice o tipa. „care ma, aia care isi lua titluri de savanta de renume mondial” ii raspunde el. ma amuz. copii astia chiar discutau altceva in afara de muzica, bani si masini. continua discutia despre casa poporului si cozile la alimente. aceasi tipa zice „eu m-am nascut dupa 90… din fericire”. in gandul meu: felicitari. un om care s-a nascut dupa ’90, stie oarecum ce era inainte, nu are ce sa regrete si care e mandru ca face parte din generatia noua. imi vine in minte dintr-odata locu prin care trecusem cu 15 minute mai devreme: piata universitatii. si imi amintesc imagini de la televizor: lume multa, tancuri, oamenii alergand… decembrie 89. acelasi loc: piata universitatii, taburi, mineri, oamenii alergand, tinerii de varsta pe care o am eu acum intinsi pe jos cu sange pe ei. imagini vazute la televizor. am vazut istoria la televizor. ceausescu n-a murit, din fericire… stim de ce sa ne ferim.
Categorie: ratb
Intamplari in autobuz, tramvai, troleu sau ce alte masini mai are reatebeul.
Toamna vine cu zaibar
Azi circuland cu reatebeu, pe infectul traseu al liniei 117, i-a explodat i-au explodat unui alt calator sticlele cu must. Asa ca vreo 10 oameni (printre care si eu) au fost stropiti cu zaibarul nou care a rabufnit precum un gheizer din papornita omului pana pe tavan. Vrea cineva un tricou cu pete roz ?
Un pas…
Am vazut o faza extraordinara azi. Eram in 104 (varianta noua) inspre munca. Masina super aglomerata ca de obicei. Dupa vreo 3 statii dupa ce ma urcasem, desi masina era plina, tot se mai urcau oameni. Eu eram la usa de la mijloc, cand se aude: „Va rugam sa ne faceti loc. Coboram”. Deja coborase toata lumea care vroia sa cobore, iar altii incepusera sa urce. Toata lumea mirata se uita cine indraznise sa zica asta. Se face un mic culoar, prin care abia putea sa treaca un om si ce vad? Un carucior. Un om intr-un carucior, impins de o doamna. Aveau amandoi privirile triste si cumva jenate de situatie. Se incearca marirea culoarului, 2 persoane coboara. Bineinteles nu era loc de trecere. A venit soferul si a inceput sa spuna fiecaruia care era pe culoarul de trecere sa coboare, dupa care a tras o trapa cu care era prevazut autobuzul pentru astfel de cazuri. Femeia a coborat cu cel din carucior si s-a auzit un multumesc timid. In sfarsit am trait sa vad si asa ceva. Oamenii invalizi sa poata calatori cu autobuzul. Pacat ca trebuia soferul sa spuna fiecaruia sa coboare pentru a se face loc. Incet, incet poate vom sti sa ii respectam pe cei de langa noi.
Telefon-casetofon mobil
In sfarsit am aflat la ce folosesc tinerii intre 16 si 25 de ani telefoanele mobile de peste 10 milioane de lei cu mp3 player incorporat. Il folosesc pentru a face o ambianta placuta in mijloacele de transport RATB punand muzica linistitoare despre nevasta, bani, dusmani, masini, golani si bastani. Multumesc mult ca va ganditi si la astia mai saraci si le puneti si lor muzica.
Fuck RATB
Sa ma fut pe ea de conducere RATB idiota si de primarie care a scos maxi-taxiurile. Azi am stat 25 de minute sa astept 104 care nu a venit nici dupa atata timp, prin urmare, plin de draci, am luat taxiul. Continuati astfel domnule „Sfideanu” si o sa fiti primar doar peste firma de marmura, sau poate mai dati abonamente gratuite la niste categorii sociale cu 4 clase si cu siguranta ca va vor vota din nou. Ca alt electorat in afara de prosti nu o sa aveti (da si astia sunt luati de primaru care este intr-un sector). Adio.
Prin autobuze
Azi initiez o noua categorie: RATB. Cred ca este un univers fascinant, paralel, in care se intampla o multime de lucruri pe care cei cu masina personala si care nu isi transpira fundu in autobuze la ore de varf le rateaza.
Acu 2 zile, in autobuzul 104, la statia Muncii aud un zgomot de fundal cumva enervant si nu imi dateam seama ce este (motorul autobuzului facea zgomot, usile se deschisesera si intra zgomot si de afara). Dupa inchiderea usilor si pornire ma indrept spre usa. Un tip la vreo 30 de ani, cu gel in cap si paru dat pe spate, cu transpiratie la tample, asculta de pe telefonu mobil manele cu sonoru dat la maxim. Si urla nenorocirea aia de telefon. Faza era ca urla, da nu intelegeam cuvintele. Era mai mult zgomot. Stupid.
Ieri de dimineata, autobuzul 117, plin de fel de fel de lume pestrita ce iesea din Ferentari: muncitori la 30-40 de ani galagiosi, doamne intre doua varste, batrani bolnavi, tigani de diverse dialecte – cu costume specifice, pustani prosti – toti egali in fata caldurii si a transpiratiei. Ma urc si eu. Dupa vreo doua statii, un tip la vreo 40 de ani, burtos, genu de om care munceste (sau care a muncit) in uzinele patriei, vrea sa coboare. Pentru asta trebuia sa ii fac loc. Incerc sa ma dau nitel intr-o parte. Nu e suficient pentru burta lui asa ca ma intreaba „Cobori shachira?”. Socat, ii raspund: „Nu shachirel” si ma retrag si mai mult. Trece cu greu si coboara. Idiot.
Tot ieri, la venire de la munca, pe 104. Ma urc si vad un loc liber langa o doamna carunta. Astept 1 minut sa vad daca se aseaza cineva si cum nu se ducea nimeni ma duc eu. Ma asez. Observ ca doamna arata putin dubios. Imi arunca vreo doua priviri pierdute. Le ignor, da’ mi-era jena sa ma scol de pe scaun. Ma apuca o durere de cap si stau cu cu capu in maini. Dupa vreo 2 minute aud ca ma intreaba foarte incet ceva. Ridic privirea si spun „Poftim?”. Pune din nou intrebarea la fel de incet, dar acum eram atent si reusesc sa inteleg „Sunteti arab?”. Putin mirat, dar nu foarte pentru ca mai am fost intrebat asta, ii raspund sec „Nu”. Tace. Dupa vreun minut zice iar la fel de incet „Am niste par de pisica.” Nu inteleg ce vrea sa spuna si zic „Poftim?”. Ea: „Am niste par de pisica pe mine, da se ia la spalat”. Eu, zambesc „Da, asa e. Se ia” si tac. In gandu meu: „Sa vezi ca va trebui sa conversez cu tipa pana la Unirii si e traficu aglomerat, o sa fac o juma de ora.” Dar spre mirarea mea a tacut. Cand mai aveam doua statii pana la Unirea, dupa Nerva Traian, o aud din nou (tot incet): „Ati fost vreodata la patinoarul de aici?”. Ma intreb care patinoar si zic „Nu”. Ea: „Nuuu? Il cunoasteti pe Petrica?”. Eu: „Nu”. Si incepe sa imi povesteasca ce frumos este sa patinezi sau sa schiezi. Sa fii dus cu telescaunu pe sus pe munte si sa iti dai drumu de acolo cu schiurile. Si ca telecabina merge pe sus si ca bulgarii si yugoslavii se duc la serviciu cu telecabina. Oh, God. Am ajuns la Unirea. Tasnesc de pe scaun si cobor. In orice caz, o simpatizez mai mult pe femeia asta decat pe ratatii aia doi despre care am scris inainte.