Indexul democrației 2021

Democrația are probleme, scorul global al democrației scăzând la cele mai jos nivel (5.28) în timp ce autoritarismul a devenit mai proeminent.

Populația care trăiește într-o „democrație completă”: 6%
Populația care trăiește într-o „democrație slabă”: 39%
Populația care trăiește în „state autoritariste”: 37%

Europa de Est a fost singura regiune în care nu a fost o scădere a scorului per total iar trei țări din această regiune au fost promovate la statutul de „democrații slabe”.

Scorul Canadei a scăzut, precum și cel al Statelor Unite, deși America de Nord rămâne o regiune de top pentru democrație.

Europa de Vest este locul unde se află cele mai multe „democrații complete” (12), dar Spania a fost retrogradată de la „democrație completă” la „democrație slabă”.

Țările nordice au un scor mare în toate categoriile, ocupând 5 din cele 6 poziții de top la nivel global.

Afganistan și Myanmar (Birmania) a căzut pe ultimele locuri, sub Coreea de Nord.

America Latină are cea mai pronunțată scădere a democrației decât orice altă regiune în ultimii 15 ani. Mai multe țări din regiune au suferit retrogradări mari.

Orientul Mijlociu și Africa de Nord rămân regiunile cu cel mai mic scor (3.41). Numai o țară din aceste regiuni este considerată democrație.

(sursa: https://www.eiu.com/n/campaigns/democracy-index-2021/ )

Neagu Djuvara – lingvistica despre care nu se învață la școală

sau de ce cuvântul „pizdă” vine din slavă în timp ce toate celelalte denumiri pentru părțile corpului sunt din latină.

În videoul de mai jos, Neagu Djuvara explică de ce limba română a preluat din limba slavă denumirea pentru partea din față femeiască.

Explicația ar fi, în opinia acestuia, faptul că în limba română cuvintele preluate din latină au transformat l-ul dintre două vocale în r, prin procesul cunoscut sub numele de rotacism.

Astfel am obțiunt din latinescu culus românescul cur.

Însă, același lucru s-a întâmplat și cu n-ul între două vocale, astfel partea din față a femeii se numește în latină cunnus, în care dacă înlocuim n-ul cu r, avem curus adică în română cur.

Acum, vechii români aveau o problemă. Și partea din față și cea din spate, la femei, se numea… cur. Dacă unele înjurături din română au sau nu legătură cu această „încurcătură lingvistică” nu vom ști niciodată. Cu siguranță însă că s-ar fi putut produce alte încurcături.

Salvarea de la a greși gaura a venit însă de la slavi. Aceștia, când au traversat prin ceea ce este astăzi România, ne-au adus și multe cuvinte. Unul dintre acestea a fost „pizda” care, așa cum explică Dan Alexe, ar fi însemnat inițial „șezut” – adică… tot cur. Atunci românii, având două cururi, s-au gândit să folosească cuvântul slav – pizdă – pentru unul din ele ca să le deosebească și să nu mai comită tot felul de greșeli.

Am făcut ITV/ITP-ul în Spania

După multe încercări, am reit să obțin ITP-ul (ITV) în Spania, în Barcelona.

Așa cum am spus în postarea cu peripețiile, cei de la ITV îmi cereau tot felul de hârtii de care eu nu știam și de care ei nu aveau practic nevoie pentru cazul meu. Așadar, dacă faceți fișa tehnică în Spania (ficha técnica/ficha reducida) NU mai trebuie să vă ceară certificatul de conformitate original (dacă vi-l cer, spuneți că aveți fișa tehnică din Spania). De asemenea, vă va cere „dovada că nu mai sunteți rezident în România” DOAR dacă vreți să înmatriculați mașina prin metoda „schimbare de rezidență/cambio de residencia”. Această metodă presupune că nu mai plătiți taxa de import DAR ITV-ul trebuie făcut în primele 3 luni după ce v-ați înscris prima oară la primărie și de asemenea trebuie să aduceți dovada că nu mai sunteți rezident în România (de unde se ia această dovadă și în ce constă, nu știu).

Oricum, eu eram înscris la primărie de mai mult de 3 luni iar doamna de la ghișeu nu se uitase pe acele acte așadar m-a întrebat direct dacă mi-am schimbat reședința din România în Barcelona, iar răspunsul a fost evident că da. De aceea, mi-a cerut acea dovadă că nu mai sunt rezident în România. După ce i-am cerut să îmi explice care ar fi alternativa, mi-a spus că o altă variantă ar fi să import mașina și nu mai îmi trebuie nicio hârtie din România, așa cum ar fi trebuit să îmi spună de la început dacă se uita pe hârtii.

Pasul următor este să găsesc unde și cum se plătește impozitul la Primărie. Pe site îmi spune (ca de obicei) că nu sunt locuri disponibile iar când dau click pe „plătește cu cardul” nu prea le merge site-ul.

image-2146

Aventurile la Oficiul de Taxe în episodul următor.

Încercare de obținere NIE pentru familie în Spania

O altă încercare nereușită (deocamdată), alături de cea cu înscrierea mașinii, este de a obține NIE de la autoritățile spaniole pentru copil.

NIE-ul (Número de identidad de extranjero – Număr de identitate pentru străini) este echivalentul CNP-ului din România. Eu și soția am obținut NIE-ul foarte ușor făcând cerere când eram înca în București, prin intermediul amabasadei Spaniei. Dar, odată ajunși în Spania trebuie să obținem și Certificado de registro de ciudadano de la Unión (Certificat de înregistrare ca cetățean al Uniunii Europene). Diferența este că acest certificat este o hârtie (cam de grosimea unei hârtii igienice cu un singur strat) iar NIE-ul este pur si simplu un număr (nu primești o hârtie originală, cu ștampilă, ci doar un PDF pe email). Bineînțeles că nu mi-a spus nimeni că ar fi bine să îmi fac acest Certificat și am aflat din întâmplare de el. Să îl obțin efectiv, a fost destul de simplu (oarecum) deoarece aveam un contact de muncă și eram înscris la asigurările sociale. Am contactat o firmă specializată (plătită de compania pentru care lucram) și mi-a făcut programarea, mi-a pregătit cererile și actele și asta a fost.

Pentru copil și soție e altă poveste. Am contactat aceași firmă de relocare pentru a le obține și lor actele (soției Certificatul de cetățean european, copilului NIE + certificatul ăsta) iar doamna de acolo mi-a cerut „certificatul de căsătorie tradus”. Așadar, am presupuns că îl vrea tradus în spaniolă (având în vedere că era deja în engleză și franceză) și ne-am dus la un traducător autorizat care ni l-a tradus, după care i l-am trimis peste câteva zile pe email. Peste 10 minute primesc răspuns că „certificatul de căsătorie este expirat” (The marriage certificate that you have sent to me has more than 3 months of expedition. You have to request an updated one, and then translate it.). Șoc și groază. Îmi anunț soția că nu mai suntem căsătoriți, după care îi răspund doamnei de la firma respectivă că „este imposibil să fie expirat, deoarece sunt căsătorit iar traducerea a fost făcută în urmă cu câteva zile”. Ne mai dăm vreo 3-4 emailuri și concluzionăm să ne auzim și vedem pe Zoom, că nu ne înțelegem altfel. Pe Zoom, m-a făcut să înțeleg, până la urmă: de fapt nu voia doar un certificat de căsătorie tradus în spaniolă ci voia Certificatul de Căsătorie Mutilingv care este eliberat de Unitatea Administrativă din România unde a fost încheiat inițial acel certificat – deci în cazul meu de Primăria de sector sau se poate obține prin consulat, aceștia cerându-l în numele meu de la Primăria respectivă – bineînțeles nu ne-a spus ea toate astea ci am aflat mai târziu întrebând români și săpând pe Internet. De asemenea, acel certificat eliberat de primărie are o valabilitate (pentru autoritățile spaniole) de 3 luni. De ce o întreb eu? Răspunsul era ca să nu vină persoane care nu mai sunt căsătorite și să pretindă că sunt căsătorite și să le fure NIE-urile. Ah, bine, spun… o să mergem la consulat să cerem acest certificat de căsătorie nou, dacă e nevoie ne mai și căsătorim încă o dată. Dar… stiți avem și un copil și vrem NIE și pentru el. Ah, asta e altceva. Și lui îi trebuie certificatul de naștere multilingv și la fel să nu fie mai vechi de 3 luni. La care mie îmi dă eroare de înțelegere și întreb: înțeleg că soții pot divorța și poate unu să vină după divorț de mână cu cel de care tocmai a divorțat și să ceară NIE, dar la copil care poate fi situația? Pot să inversez procesul de naștere ca la căsătorie? Nu a avut un răspuns. A dat din umeri și ne-a zis că asta cere poliția (că ei eliberează NIE)…

Am fost până la urmă la Consulatul României la Barcelona și am cerut nenorocitele alea de certificate. Au spus că poate dura vreo 3 luni până vin.

Așadar, deocamdată nici soția nici copilul nu sunt certificați ca cetățeni UE în Spania… Între timp am zis să încerc să mă duc totuși cu certificatul original să vedem ce spun.

Va urma…

Încercare de înmatriculare a mașinii în Barcelona

Spun încercare pentru că încă nu am reușit. Voi reveni cu detalii dacă reușesc. Oricum, se pare că birocrația din Spania este chiar mai mare decât cea din România, având în vedere și nereușita de a obține NIE.

Inițial am zis să urmez pașii descriși pe acest blog.

Primul pas era să îi fac fișa tehnică mașinii. Pentru aceasta am contactat firma Gestoria Guasch care mi-a cerut actele scanate și câteva poze ale mașinii iar după vreo 2 zile mi-au trimis pe email fișa tehnică. Se presupune că această fișă tehnică este suficientă pentru a merge să fac ITP-ul aici (ITV în spaniolă). Toate bune și frumoase, doar că nimeni nu spune că acest ITV, pentru mașinile neînmatriculate în Spania, se face doar în anumite stații. După multe telefoane (la care uneori nu răspundea nimeni, sau dacă răspundea îmi dătea un alt număr la care nu mai răspundea nimeni) am reușit să găsesc două stații la care se putea face ITV pentru mașini fără număr spaniol.
Prima stație la care m-am dus a fost Certio de pe Carrer de Carracas. M-am dus într-o seară și mi-au spus că „fata care se ocupă de ITV pentru mașini fără număr spaniol este doar dimineața de la 9” și „să revin dimineața” (până pe la 11 sau 12 parcă). A doua zi dimineața, înarmat cu răbdare, actele mașinii și actele mele mă duc din nou la ei iar fata de acolo îmi cere „actele”. I-am dat talonul, înscrierea mea la primărie, pașaportul, fișa tehnică. Le-a verificat și zice, „ok, mai departe”. O întreb? Asigurarea de România? Ea: nu. Eu: cartea mașinii? Ea: Nu. Eu: atunci ce? Ea: certificatul de conformitate. Eu: ceee??? Ea: trebuie, altfel nu se poate. Eu: este în România. Ea: trebuie să îl aduceți. Eu: bine… și am plecat.

Între timp, am aflat că se duce un prieten din Madrid în București și m-am gândit că mi l-ar putea aduce și pe urmă să îl trimită prin poștă de la Madrid. L-a trimis pe 4 ianuarie. Azi suntem în 11 și nu a ajuns.

Până să vină certificatul am zis să mă duc și la cealaltă stație de ITP, la Certio de pe Carrer d’Avilla. Mă duc tot seara și se repetă povestea. Îmi zice că doar dimineața. O întreb să îmi verifice actele. Vede talonul, dovada că sunt înregistrat la primăria din Barcelona (alta en el padrón municipal) și pașaportul și zice „e ok”. Eu, neîncrezator întreb: doar atât? Ea: de la mașină da… să aduci și documentul că nu mai sunteți rezident în orașul din România, de unde veniți. Eu: ceee??? Ea: da, documentul de „baja de padron municipal” (retragere de la primărie). Eu: în România nu facem baha la primărie. nu facem nici alta (înscriere) nici baha (retragere)”. Ea: ah… atunci ceva care să arate că nu mai locuiți în București. Eu: păi am dovada că locuiesc în Barcelona. Ea: nu este suficient. trebuie să dovediți că nu mai locuiți nici în București… Am renunțat.

Aștept poșta spaniolă să aducă un act de la Madrid la Barcelona, să vedem de câte săptămâni e nevoie…

image-2123

Cum se scrie Novak Djokovic?

Se întreabă unii cum se scrie corect numele celebrului tenismen. Menționez de la început că nu sunt lingvist și nici măcar nu am o pregătire într-un domeniu apropiat cu lingvistica, istoria sau orice altceva care să mă îndreptățească să dau o părere de expert. Așadar, luați ce scriu mai joc cu o doză de scepticism.

Revenind la numele persoanei în cauză, având în vedere că este sârb, în limba lui se scrie cu caractere chirilice sârbe, Новак Ђоковић. Ca lucrurile să fie și mai complicate, în limba sârbă, se pot folosi concomitent două seturi de caractere – cele chirilice sârbe dar și un set extins de caractere latine, extins în sensul că mai are câteva caractere în plus pentru a acoperi sunetele limbii sârbe (așa cum avem și noi ț, î, ș). Scris cu acest set latin de caractere, numele lui ar fi Novak Đoković. Din aceste caractere numele lui a fost transformat conform pronunției engleze în Novak Djokovic (deși după umila mea părere ar fi trebuit Djokovich – ca în John Malkovich sau Milla Jovovich, având în vedere ć-ul de la sfârșit). Oricum, aceste adaptări ale numelor sunt relative, deoarece din cauza particularităților limbilor slave față de engleză nu se poate reproduce 1:1 fiecare sunet în engleză, iar aceste adaptări, din câte știu, sunt făcute de către autoritățile sârbe (bineînțeles având un set de reguli de transcriere) când se eliberează pașaportul – așadar nu de niște lingviști.

Acum, că am lămurit cum a apărut numele în engleză, rămâne întrebarea: cum ar trebui să îl scriem noi în română? Cea mai simplă abordare ar fi ca cineva să îi transcrie corect numele din caractere sârbe în caractere românești. Având în vedere influența limbilor slave (inclusiv sârba) asupra limbii române, această transcriere ar suna chiar mai bine decât în engleză, pronunția anumitor sunete fiind mai apropiată între cele două limbi vecine (nu neapărat în acest caz). Dacă s-ar face această transpunere a sunetelor din sârbă în română, cazul ar fi destul de simplu. Am avea Novac Giocovici. Dacă în secolul al XV-lea, de exemplu, ar fi existat un personaj celebru cu acest nume, exact așa l-am fi găsit în cărțile de istorie în limba româna. Am avea Novac ci nu Novak, pentru că deja avem exemplul Baba Novac, fiind evident că este vorba despre același nume. Dar nu a existat în secolul al XV-lea ci în secolul al XXI-lea, iar lucrurile s-au schimbat de atunci până acum.

În trecutul îndepărtat, numele persoanelor celebre (iar atunci cam singurele persoane celebre erau regii, reginele, generalii, clerul și câțiva oameni de știință) erau traduse sau adaptate grafiei și pronunției locale. De acea avem în română Carol al Angliei (din secolul al XVII-lea) deși în limba engleză numele lui se scrie Charles. Cu toate astea, noi nu îl scriem nici Charles, nici Ciarls ci Carol pentru că așa l-am preluat probabil din germană sau/și maghiară – unde e Karoly, care erau limbile cele mai influente în zonă în timpul imperiului austro-ungar.

Tendința în română, din ceea ce văd, este ca în zilele noastre să se renunțe la traducerea sau adaptarea numelor ci sa le preluăm fie direct cum se scriu în limba acelei persoane (Emmanuel Macron, nu Emanuel Macron) fie în limba cea mai influentă din timpul nostru, engleza. De aceea, acum nu îi mai spunem Carol actualului prinț al Marii Britanii ci îi scriem numele Charles (nu Ciarls). La fel, nici pe regele Spaniei, Felipe al VI-lea nu îl mai numim Filip ci îi păstrăm numele spaniol, deși pe predecesorul lui din secolul al XV-lea îl numim Filip

E adevărat, cu numele slavone avem o mică „problema” lingvistico-istorică. Din cauza (am scris intenționat din cauza) istoriei comune și a influenței limbilor slave asupra limbii române, am putea (iarăși am scris intenționat „am putea” ci nu „putem”) să le adaptăm aproape perfect la fonetica română, folosind strict caractere românești sau grupuri de litere specifice pronunției în română (ț, î, ghe, ghi) – Ghenadi Ziuganov ci nu Gennady Zyuganov cum am văzut în unele articole românești. Însă, în ultimii ani, cunoștințele despre limbile slave – pentru a transcrie numele direct din caractere slave în litere românești – au cam dispărut, așadar se preiau numele pe filiera limbii cele mai influente: engleză. Dacă ne uităm în ziarele din anii ’90 vom vedea scris despre Boris Elțîn, iar jurnaliștii din zilele noastre folosesc acest nume datorită faptului că altcineva înaintea lor l-a scris așa și s-a împământenit (la fel ca Filip din secolul al XV-lea). Cred că dacă Elțîn ar apărea pentru prima oară azi, ar fi probabil transcris ca Yeltsin sau Ieltsin. 

Deci, cum se scrie Novak Djocovic? Eu aș merge pe varianta de bun-simț și să preluăm conform limbii de influență din zilele noastre.